Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul ministru USR al Justiției Stelian Ion a criticat luni prestația procuroarei Cristina Chiriac la interviul organizat de Ministerul Justiției pentru postul de procuror general. ”Nu văd cum ar putea fi aceasta o candidatură de luat în calcul în mod serios pentru o numire în funcția de procuror general al PICCJ”, a spus acesta.
”Impresia după vizionarea interviului la care a participat doamna procuror Cristina Chiriac pentru funcția de procuror general al PICCJ a fost una deplorabilă. A citit prezentarea de pe foaie, a avut numeroase poticneli și nu a răspuns convingător la unele întrebări. De exemplu, în prezentare nu a spus aproape nimic relevant despre procurorii anume desemnați pentru anchetarea magistraților (acel „SIIJ 2.0” inventat de Cătălin Predoiu). Deși a fost întrebată pe acest subiect de ministrul Marinescu, a oferit un răspuns subțire, rezumat la două fraze banale”, a spus Stelian Ion într-o postare pe rețelele sociale.
”Impresia generală a fost aceea a unui candidat extrem de stresat, cu mult trac, lipsit de substanță și anvergură. Dincolo de prestația de la interviu — care poate fi explicată prin presiunea transmiterii live și prin lipsa exercițiului comunicării publice — există însă alte „tinichele” care atârnă mult mai greu de această candidatură. Doamna procuror pare să nu aibă încă anvergura profesională și experiența sistemică necesare pentru a gestiona, la cel mai înalt nivel, complexitatea mediului judiciar, ceea ce ar putea-o face vulnerabilă la influențe. Loialitatea față de Marius Voineag, confirmată din mai multe surse, trebuie lămurită. În opinia mea, cea mai gravă problemă legată de această candidatură este însă un caz mai vechi, care nu poate fi băgat sub preș, oricât s-ar încerca. Cazul Episcopului Hușilor”, a mai spus Stelian Ion.
”Potrivit unei investigații jurnalistice realizate de Ovidiu Vanghele, Diana Oncioiu și Vlad Stoicescu, deși ar fi existat informații privind abuzuri sexuale săvârșite de episcopul Hușilor asupra unor minori de la seminar, ancheta penală ar fi fost orientată de doamna procuror Chiriac exclusiv împotriva unor preoți acuzați de șantaj, fără a fi pus sub acuzare episcopul pentru faptele de viol. La acel moment, probele ar fi fost ignorate și ascunse, deși, potrivit legii, exista obligația sesizării organului competent pentru continuarea cercetărilor. Ulterior, în urma presiunii publice, cazul a fost redeschis, iar episcopul a fost cercetat și condamnat pentru viol la ani grei de închisoare. Dacă se confirmă că existau încă din faza inițială elemente suficiente pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, omisiunea doamnei procuror ar fi una extrem de gravă”, a mai spus el.
Luni au loc primele interviuri organizate de Ministerul Justiției cu candidații la funcțiile de conducere din Parchetul General, DNA și DIICOT.
Luni, procurorii care vor să conducă Parchetul General susțin interviurile în fața comisiei de la ministerul Justiției. Pentru funcția de procuror general al României candidează doi procurori – șefa DNA Iași, Cristina Chiriac și procurorul militar Bogdan Pîrlog, iar pentru funcția de adjunct al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție candidează actualul procuror șef al DNA, Marius Voineag.
Domnule Stelian Ion, Cristina Chiriac a candidat pentru ca Marius Voineag să nu fie singurul candidat.
Cristina a jucat pe post de mazetă, mână moartă.
Așa Marius a părut genial.
O mizerie!
realizezi ca fiecare a candidat in alta parte pentru o alta functie??