Home » Articole » Stelian Ion: Succesul Parchetului European depinde de strânsa colaborare cu autoritățile naționale competente / Ministerul Justiției organizează o nouă selecție pentru desemnarea procurorilor delegați

Stelian Ion: Succesul Parchetului European depinde de strânsa colaborare cu autoritățile naționale competente / Ministerul Justiției organizează o nouă selecție pentru desemnarea procurorilor delegați

Stelian Ion: Succesul Parchetului European depinde de strânsa colaborare cu autoritățile naționale competente / Ministerul Justiției organizează o nouă selecție pentru desemnarea procurorilor delegați
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Sabin Cîrstoveanu
Ascultă articolul

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat, marți, că va spirjini activitatea Parchetului European, care a devenit funcțional de astăzi, și că succesul EPPO depinde de „strânsa colaborare” cu autoritățile naționale competente. Ministerul Justiției a lansat recent a doua selecție pentru desemnarea procurorilor români delegați la Parchetul European și care își vor desfășoara activitatea în București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași.

- articolul continuă mai jos -
  • „Este un moment istoric pentru Uniunea Europeană și pentru România, ca stat membru participant la cooperarea consolidată de instituire a Parchetului European. Așteptările cetățenilor europeni de la noua structură europeană sunt mari. (….) Voi continua să sprijin activitatea Parchetului European, conștient fiind că succesul acestuia depinde de strânsa și eficienta colaborare a acesteia cu autoritățile naționale competente, bazată pe încredere reciprocă”, a declarat Stelian Ion, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției,

Ministerul Justiției precizează că de astăzi, 1 iunie, EPPO va putea investiga, în România și în celelalte state membre participante, infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, sprijinit de autoritățile naționale competente.

„România s-a numărat, de altfel, printre statele membre inițiatoare ale acestei forme de cooperare consolidată în 2017 şi, în cadrul discuțiilor ulterioare de la nivelul UE, pledând constant pentru operaționalizarea cât mai rapidă a noului organ jurisdicțional al Uniunii, cu asigurarea de resurse corespunzătoare și dezvoltarea unei colaborări strânse cu autoritățile naționale”, precizează sursa citată.

România a nominalizat până acum 6 procurori europeni, numiți deja de Colegiul Parchetului European.

O nouă procedură de selecție pentru ocuparea celorlalte posturi de procurori europeni delegați a fost demarată la 26 mai.

Parchetul European își va desfășoara activitatea în România prin 15 procurori europeni delegați, care vor lucra, după caz, în București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Sabin Cîrstoveanu

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole