Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a discutat, la nivel tehnic, cu experții Comisiei Europene pentru Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), prezentându-le obiectivele Ministerului pentru acest an, printre care desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților, finalizarea modificărilor la legile justiție, precum și noi proiecte de modificare a Codurilor penale, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului
Potrivit ministrului Justiţiei, obiectivele pentru acest an sunt:
Elaborarea noii Strategii Naţionale Anticorupţie şi consolidarea ANABI şi ANI se înscriu, de asemenea, printre priorităţile Ministerului Justiţiei.
„MCV a fost foarte important pentru noi şi ne-a ajutat. Este esenţial ca toţi actorii implicaţi să înţeleagă necesitatea îndeplinirii recomandărilor MCV şi a continuării evaluării României în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept”, a declarat Stelian Ion, potrivit sursei citate.
Ministerul Justiției susține că, la rândul ei, Comisia Europeană a indicat elementele care trebuie să caracterizeze acţiunile din perioada următoare: coerenţa noilor reglementări – evitarea contradicţiilor şi luarea în considerare a recomandărilor partenerilor externi, contextul în care acestea urmează a fi elaborate şi aprobate – scopul trebuie să fie asigurarea stabilităţii şi ireversibilităţii progreselor, precum şi consultarea sistemului judiciar, a societăţii civile şi a partenerilor externi (Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO).
Sursa foto: Guvernul României
Bine, hai sa vedem ceva rezultate, pana vine alianta PSD/AUR la putere in 2024.
Adica, le-a spus ca Guvernele Orban 1 si Orban 2, respectiv Ministrul Oredoiu NU au facut NIMIC din Octombrie 2019!!!
Rusine, PNLeilor, sper ca veti disparea!!!
Crima organizata din Justitia Romana are tentacul penetrat in CEDO ce-si masluieste dosarele.
https://www.g4media.ro/agentul-guvernamental-al-romaniei-la-cedo-viorel-mocanu-a-demisionat-dupa-ce-dna-a-demarat-o-ancheta-impotriva-sa-pe-motiv-ca-in-loc-sa-pledeze-in-favoarea-statului-roman-i-a-tinut-partea-lui-liv.html
De ce iti trebuie 1 an sa elaborezi un proiect pe care CCR ti-a spus cum sa-l faci??? Mai ales ca sa vb despre asta de 2 ani…cand vrei s-o intinzi cat mai mult gasesti imediat scuze…PSD le-a schimbat intr-o zi…tu de ce nu poti sa le schimbi intr-o zi…ai guvern si majoritate in parlament…deci nu vrei sa te misti repede….oare de ce??????
Întâi trebuie adoptată legea răspunderii magistraților, și abia după aia poate fi desființată Secția Specială.
Dupa defiintare nu mai e utila.
Hai, Stelica, mai cu talent! Si vezi si de politistii care fileaza procurori, cazul Manuc, ca va mananca mafiotii pusi de Dragnea la IGPR! Iar Bode oricum doarme, ca si Vela, somnul prostului, doar se vede ca-s redusi! Scutea doarme si ea ca o nesimtita!
Consider ca justitia, timp de 31 de ani nu a functionat si nici acum nu functioneaza, fapt care a permis devalizarea Romaniei. Orice amanare de reforma in justitie este paguboasa .
# nenorociți ce sunteti!