Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentul European, Consiliul European și Comisia Europeană au încheiat negocierile pe Directiva Europeană de protejare a avertizorilor de integritate (whistleblowers), se arată într-un comunicat al grupului Verzilor, din Legislativul de la Bruxelles. Directiva este menită să ofere garanții legale și protecția cuvenită persoanelor care doresc să expună practicile ilicite de la locul de muncă, iar statele membre UE vor fi obligate să adopte aceleași standarde în materie. E vorba de canale adecvate pentru raportarea faptelor, confidențialitate și mecanisme de sancționare a celor care încearcă să persecute avertizorii de integritate. Textul final al Directivei ar putea fi adoptat de plenul Parlamentului European în luna aprilie.
„Teama de retaliere, intimidare sau măsuri legale de incriminare a oamenilor curajoși care doresc să vorbească nu va mai putea sta în calea aflării adevărului”, a declarant purtătorul de cuvânt al grupului Verzilor, eurodeputatul Benedek Jávor.
De altfel, statele membre UE trebuie să transpună Directiva în legislația națională și să asigure dreptul la compensații pentru avertizorii de integritate. Totodată, țările europene sunt obligate să le asigure cetățenilor care expun fapte și practice ilicite acces la forme de sprijin legal, informațiile necesare și consultanță.
„Nu e o profesie să fii avertizor, este un rol pe care ţi-l asumi într-un anumit context în măsura în care acesta avertizează, se bucură de garanţii pe care legea le oferă. Rămâne însă să vedem cum anume se aplică legea. Aici mai avem de lucru, pentru că instituţia asta a avertizorului de integritate nu este încă foarte bine cunoscută. Asta este vestea mai puţin bună. Vestea bună este că nu suntem singuri în această materie”, afirma, în 2016, Raluca Prună, la vremea respective ministru al Justiției.
Cine poate primi protecție și pentru ce:
Ce fel de angajați se pot califica pentru a primi statutul de avertizori de integritate:
Domenii-țintă:
Documentul original – AICI
Sursa Foto: Pexels.com
Foarte proaste vesti pentru ai nostri puliticieni…
Primul pas spre normalitate. Cu mentionarea faptului ca toate statele SUNT OBLIGATE sa adopte aceleasi standarde. Cum ar trebui sa fie cu toata legislatia europeana. Fara favoruri.
Si cum Romania este „campioana ” in aplicarea/respectarea standardelor/ directivelor europene … mai avem de asteptat .
Eu mi-am prins patronul ca face evaziune si i-am atras atentia ca greseste si trebuie sa inceteze. Acum ma rupe prin tribunale si nimeni nu ma poate ajuta. Nu e lege care sa protejeze oamenii onesti. Ar fi trebuit sa fur cu el si acum eram fericit.
Cunosc si eu un caz in care un angajat care isi cere drepturile in instanta ajunge sa fie dator el firmei pentru ca firma este a unui politician PSD. La Constanta, unde dl Epure – presedintele pupincurist al Curtii de Apel – a luat pozitie impotriva magistratilor care abrogarea OUG 7.