Home » Economie » Statele membre UE, divizate în privinţa sprijinului pentru energia nucleară / Din tabăra Franței, care susține tehnologia, face parte și Romnânia

Statele membre UE, divizate în privinţa sprijinului pentru energia nucleară / Din tabăra Franței, care susține tehnologia, face parte și Romnânia

Statele membre UE, divizate în privinţa sprijinului pentru energia nucleară / Din tabăra Franței, care susține tehnologia, face parte și Romnânia
sursa foto: Unsplash/ Mick Truyts
Ascultă articolul

Statele membre UE au arătat luni cât sunt de divizate în politica din domeniul energiei nucleare, o parte, condusă de Franţa, promovând tehnologia, iar o alta, condusă de Austria şi Germania, făcând în schimb presiuni pentru prioritizarea surselor de energie regenerabilă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Înaintea reuniunii de luni a miniştrilor europeni ai Energiei, a avut loc întâlnirea celor două grupări rivale pentru a stabili cum îşi vor arăta sprijinul pentru tehnologia energetică preferată.

- articolul continuă mai jos -

Grupul de 13 ţări, condus de Franţa, care este în favoarea energiei nucleare, a cerut politici UE mai puternice în privinţa acestui tip de energie şi a susţinut că recentele progrese înregistrate în negocierile cu Bruxellesul privind recunoaşterea importanţei energiei nucleare în mixul energetic trebuie transformate în proiecte concrete şi în finanţare.

„Aceste evoluţii trebuie acum convertite într-un cadru european cuprinzător pentru dezvoltarea energiei nucleare, explorarea politicilor esenţiale, inclusiv finanţarea”, se arată într-o declaraţie comună a grupului.

Comunicatul a fost semnat de Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Finlanda, Franţa, Ungaria, Ţările de Jos, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Suedia. Italia a participat la întâlnire, dar nu a semnat comunicatul.

Între timp, Austria şi Germania conduc grupul de 13 ţări care cer Bruxellesului să promoveze în schimb energia regenerabilă. Comunicatul nu se referă în mod direct la energia nucleară, iar diplomaţi UE au declarat pentru Reuters că obiectivul este de a prioritiza investiţiile în energia regenerabilă şi în reţele, în defavoarea energiei atomice.

„Finanţarea ar trebui să se concentreze pe tehnologiile eficiente din punct de vedere al costurilor, unde există obiective comune”, se arată într-o declaraţie comună a grupului.

UE are obiective comune privind extinderea energiei regenerabile, dar nu şi ţinte comune legate de energia nucleară.

Comunicatul a fost semnat de Danemarca, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia şi Spania. Ambele comunicate au fost semnate de Ţările de Jos.

Cipru, Lituania şi Belgia – care deţin preşedinţia rotativă a UE – nu au semnat niciun comunicat.

Franţa, care obţine aproximativ 70% din electricitate din energia nucleară, este principalul campion din Europa în domeniul energiei nucleare. Printre aliaţii Franţei se află unele ţări mai sărace din Europa de Est care au reactoare nucleare sau intenţionează să le construiască pentru a-şi reduce dependenţa de cărbunele poluant.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole