G4Media.ro

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara refuză pacienții din alte județe. Revoltă…

sursa foto: Spitalul Victor Babeș, Timișoara

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara refuză pacienții din alte județe. Revoltă în Caraș Severin

Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a început să refuze pacienții din județele învecinate și vrea să trateze doar pacienții cu coronavirus din Timiș, transmit portalurile Resita.ro si PressAlert.ro.

Spitalul timișorean a trimis acte în acest sens către Direcțiile de Sănătate și Ministerul Sănătății.

Șefa spitalului, Voichița Lăzureanu, a dat vina pe spitalele din celelalte județe învecinate, acuzându-le că nu s-au pregătit pentru epidemia de coronavirs.

”Este un consum fantastic de resurse umane, de resurse financiare din partea spitalului nostru și refuz să cred că într-o lună de zile, în care ne tot rugăm de ei, nici județul Hunedoara, nici Caraș, nici Arad nu au fost în stare să-și organizeze spitalele în așa fel încât să primească pacienți cu Covid-19, cu sau fără Terapie Intensivă. Responsabilitatea trebuie să împărțită”, a declarat Voichița Lăzureanu pentru PressAlert.

Liderii politici din Caraș Severin s-au revoltat și au acuzat conducerea spitalului timișorean de discriminare. Primarul Reșiței, Ioan Popa, a scris pe Facebook că ”oamenii își “securizează” pacienții din zona pe care consideră că o pot proteja ( să-i ajute Dumnezeu). Noi, ceilalți, trebuie să înțelegem că a venit vremea să ne securizăm singuri”.

Andrei Plujar, șeful USR din Caraș, a declarat pentru Realitatea de Reșița că ”sunt extrem de dezamăgit de vestea care a venit de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. bah baiatule, ar fi bine sa te uiti la tine in judet de ce nu ai un spital

  2. Dar au dreptate, nu se poate ca unii sa muncească și alții să le paseze pacienți.

  3. Si voi din judetele refuzate ce dracu ati facut pana acum de nu aveti spitale?

  4. La obiect – presedintii CJ pe care i-a durut la basca de spitale pentru judetele lor –
    Caras: Silviu Hurudzu (PSD = Ciuma Rosie)
    Hunedoara: Borbora Mircea (PSD = Ciuma Rosie)
    Arad: Cionca Arghir (PDL = mafia portocalie acaparata de PNL)

  5. Si spitalele militare de urgenta/campanie unde sunt.

    e clar ca mutatul pacientilor in alte judete nu e o solutie.
    Sau daca e, de ce va opriti cu carcotitul aici:
    – dati-le peste bot la nemti ca nu accepta pacienti romani.
    – pronto! hai, mai cu viata! (ca de aia am cumparat noi marfa inferioara din Germania, ca sa ne rezolve nemtii toate probleme)

    • Așa e când ai câțiva neuroni care se plimbă liber prin cap…. nemții au acceptat să preia peste 100 de pacienți gravi de la Italia și Spania…noi ne dam cu sapa in cap unii altora. Medicii din Mioveni și-au dat demisia când au auzit că vor deveni spital pentru bolnavii cu Covid. Doctorii au depus un jurământ privitor la cei bolnavi, nu sa aleagă ei, în funcție de județ, culoare, rasă. Se scufundă corabia, fug toți șoarecii.

    • Problema e ca satureaza spitalul Timisoarei cu bolnavi acum cand se apropie valul de sute de bolnavi cu simptome agravate dupa 7-10 zile de incubare.
      E ca in situatia unuia care se ineaca, se catara in capul tau si muriti amandoi. Doar daca nu reusesc sa se calmeze si sa faca ceea ce trebuie.
      Sa se apuce naibii sa-si organizeze spitalele cum pot, macar pentru cazuri moderate! Ce asteapta? Sa se umple V Babes si apoi sa crape in ambulante la poarta, asteptand eliberarea unui pat?

  6. Bifat!

  7. Unul dintre putinele spitale care a facut treaba pana acum e atacat ca vrea sa aibe grija de oamenii de care ar trebui sa aiba grija. Spitale sunt in toate judetele. Acolo ce se intampla?!

  8. De miine incepem sa identificam pacientii timisoreni din spitalele din Bucuresti, apartinind Primariei Generale si ii vom trimite dracului in orasul lor !!!

    • Nu ai înțeles nimic. Ideea este că la nivelul spitalelor județe din Arad, Caraș Severin și Hunedoara nu au făcut nimic timp de o lună și nu fac nici acum. Toți pacienții sunt trimiși la Timișoara. Apropo…la o simplă căutare pe net, aflăm că la spitalul din Timișoara au fost tratați pacienți și din alte județe: Gorj, Cluj și Suceava. Cred că în situația dată fiecare județ ar trebui să aibă cel puțin un spital pregătit sau măcar o secție pentru tratarea celor bolnavi. Este cât se poate de clar că numărul celor bolnavi crește și atunci apare întrebarea când spitalul din Timișoara nu va mai avea nici un pat disponibil, unde vor trata pacienții din AR, CS, HD sau alt județ din apropiere, pentru că de trimis nu vor mai avea unde să îi trimită. Sau…unde vor fii internați pacienții în stare gravă din județul Timiș? Pare cam multă inconștiență și nesimțire la unii directorași de spitale. Dar ținând cont că au fost numiți politic… nici nu ne putem aștepta la prea multe de la ei.

    • Nicio problemă, că-i primim!
      Avem unde si cu ce că n-am dat milioane la Catedrală, excursii ptr pensionari sau bani pe iepurași….

    • Crezi ca Bucurestiul sta mai bine? Coronavirusul e extra infectios in orasele mari, e apropierea si aglomeratia ce favorizeaza boala. Peste tot in lume orasele mari sufera mai mult. Madrid, Milano, New York.
      Din statisticile provizorii dinainte de oprirea comunicarilor Bucurestiul era oricum in fata. Fac PARIU ca situatia acolo se va inrautati la fel de repede ca in Timisoara, cu toata capacitatea net suoerioara de tratament de acolo. Si tot pariu ca Firea va taia macaroana pentru restul judetwlor, cu exceptia Ilfov? Mai vorbim peste 3 saptamani.

  9. N-au decat acum sa mearga sa intrebe PSDeaua lu’ Ciolacu, Firea, Olguta, Stanescu, Rovana, Dancila si Dragnea de ce ei n-au spital, echipamente si medici.

    Poate asa vor invata si cei din Caras ca ai ceea ce votezi si poate data viitoare nu vor mai vota PSD.

  10. Pai au dreptate; baietii din Caras-Severin, Hunedoara, Arad, ce mama dracu au pazit o luna de zile?