Home » Articole » Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a primit un robot autonom pentru dezinfecție cu lumină UVC de la Bucharest Robots

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a primit un robot autonom pentru dezinfecție cu lumină UVC de la Bucharest Robots

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a primit un robot autonom pentru dezinfecție cu lumină UVC de la Bucharest Robots
sursa foto: Facebook/ Bucharest Robots
Ascultă articolul

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a primit, marți, un robot complet autonom de dezinfecţie cu lumină UVC, sub formă de donație din partea Bucharest Robots.

Conform informațiilor transmise într-un comunicat de presă, tehnologia robotului este eficientă în combaterea bacteriilor, virusurilor, fungilor şi a altor patogeni. Robotul, care foloseşte spectrul de lumină UVC, este complet autonom, funcţionează fără intervenţie umană şi poate dezinfecta singur mai multe saloane sau săli de operaţii, având o productivitate mult mai mare şi protejând astfel personalul medical din spitale.

- articolul continuă mai jos -

„Bucharest Robots continuă eforturile de a ajuta lupta împotriva COVID-19 cu ajutorul roboţilor. Astăzi, 12 mai 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa a primit sub formă de donaţie un robot complet autonom de dezinfecţie cu lumină UVC. Această donaţie a fost posibilă datorită implicării sponsorilor: Asociaţia Notarilor Pontus Euxin din Constanţa şi a ING Tech. Fundaţia Comunitară Bucureşti, Bucharest Robots şi Asociaţia Suport şi-au oferit sprijinul pentru identificarea unei astfel de soluţii prin care comunitatea a putut contribui la protejarea vieţii medicilor care lucrează în linia întâi în lupta cu COVID-19, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa”, reiese din comunicatul reprezentanților Bucharest Robots.

Conform BR, această tehnologie este folosită în peste 50 de ţări, iar în România, la Spitalul Modular COVID-19 al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, dar şi de diverși agenţi economici.

sursa foto: Facebook/ Bucharest Robots

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole