G4Media.ro

Spectacolul „Sunt un criminal şi un tată de familie”, în premieră la…

Sursa foto: Facebook / Teatrul Metropolis

Spectacolul „Sunt un criminal şi un tată de familie”, în premieră la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis prezintă în premieră naţională spectacolul „Sunt un criminal şi un tată de familie”, adaptare după romanul omonim de Fabio Rubiano, regia Alejandro Durán, un tânăr artist format în Columbia şi masterand al programului Arta regizorului de teatru, în cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. Spectacolul se joacă sâmbătă, la Sala Mică a Teatrului Metropolis, începând cu ora 19.30, transmite News.ro.

„Sunt un criminal şi un tată de familie” realizează portretul direct al unui personaj contradictoriu, prins între două realităţi concurente: cea a unei banale vieţi de familie, unde îşi asumă nemijlocit rolul de tată protector, respectiv cea de torţionar, angajat al Direcţiei, organ de stat care, într-o Columbie paramilitară, se ocupă cu păstrarea ordinii sociale şi cu anihilarea simbolurilor insurgenţei.

Viaţa lui Alejandro înseamnă tensiunea permanentă între atrocităţile pe care le săvârşeşte şi încercarea de a fi un soţ şi un tată bun. Purtându-ne pas cu pas printre sarcinile lui, care presupun interogarea violentă a unor civili, suprimarea încercărilor de revoltă, căutarea continuă a unor modalităţi inventive, dar şi brutale de gestionare a rebelilor, spectacolul dezvăluie mecanismele prin care se susţin regimurile totalitare şi ideea că la rădăcina răului se află, în cele din urmă, omul.

„Sunt un criminal şi un tată de familie ne introduce în narativa unui criminal, prin intermediul unui limbaj frust, direct, care ne confruntă cu o realitate pe care nu o putem ignora. Sunt atinse teme precum: genul, orientarea sexuală, culoarea pielii, originea familială, rasa. Preceptele sunt adânc înrădăcinate atât în gândirea colectivă, cât şi în cea a conducătorilor, care, pentru a-şi menţine puterea, comit o serie de crime justificate printr-o falsă moralitate. Acţiunea se desfăşoară într-un spaţiu intim şi familiar unde căutăm, prin diferite mijloace de expresie, să generăm diferitele senzaţii şi stări prin care trece personajul”, spune Alejandro Durán, regizorul spectacolului.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Denis Imbrescu şi Vlad Brumaru, iar echipa artistică este completată de Ana Ruxandra Gheorghiu (Scenografie), Cristina-Maria Misirgic (Coregrafie), Adrian Piciorea (Sound design).

„Sunt un criminal şi un tată de familie” este unul dintre cele patru proiecte câştigătoare ale programului „StarT”, ediţia I, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Biletele pot fi achiziţionate online, accesând site-ul www.teatrulmetropolis.ro, sau de la casa de bilete a Teatrului Metropolis, Str. Mihai Eminescu, nr. 89, deschisă de luni până duminică, între orele 10:00 şi 20:00.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...