Home » Articole » Spectacolul balerinei ruse Svetlana Zaharova în Slovenia a fost anulat, la solicitarea comunităţii ucrainene

Spectacolul balerinei ruse Svetlana Zaharova în Slovenia a fost anulat, la solicitarea comunităţii ucrainene

Spectacolul balerinei ruse Svetlana Zaharova în Slovenia a fost anulat, la solicitarea comunităţii ucrainene
Foto: Pixabay
Ascultă articolul

Spectacolul care urma să fie susţinut la Ljubljana de prim-balerina Teatrului Balşoi din Moscova, Svetlana Zaharova, care îl susţine pe preşedintele rus Vladimir Putin, a fost anulat, anunţă pe pagina sa Ministerul ucrainean de Externe, citat de Rador.

Producţia Teatrului Balşoi „Modanse”, în care Zaharova interpreta rolul lui Coco Chanel, era programată să aibă loc la Festivalul Ljubljana, pe 20 august 2024. Spectacolul a fost anulat la insistenţa Ambasadei Ucrainei  şi a comunităţii ucrainenilor din Slovenia.

- articolul continuă mai jos -

„Cultura rusă este o cultură a agresiunii, terorii, expansiunii şi propagandei. Mulţumim partenerilor noştri pentru că au împiedicat răspândirea aşa-zisei mari arte a Rusiei pe scenele şi platformele mondiale” – a anunţat Ministerul ucrainean de Externe.

În urma criticilor lansate recent de partea ucraineană, spectacolul „Modanse”, care urma să aibă loc în perioada 17-21 aprilie la Centrul de Arte din Seul, a fost anulat de Coreea de Sud. În plus, organizatorii au anulat „Gala Baletului Teatrului Balşoi 2024″ de la Seul, programată în perioada 16-18 aprilie.

Svetlana Zaharova este membru al Consiliului Prezidenţial pentru Afaceri Culturale din 2006, iar din 2007 până în 2011 a fost deputat al Dumei de Stat a Rusiei. În anul 2014, ea a semnat o scrisoare în sprijinul „poziţiei preşedintelui Federaţiei Ruse cu privire la Ucraina şi Crimeea”. De la începutul invaziei ruse pe scară largă asupra Ucrainei, Zaharova nu s-a exprimat pe acest subiect. În 2024, ea a devenit persoană de încredere a lui Vladimir Putin, în timpul campaniei prezidenţiale.

 

 

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole