Home » Articole » Spania va cere Uniunii Europene să denunţe acordul de asociere cu Israelul din cauza „încălcărilor drepturilor omului” comise de guvernul lui Benjamin Netanyahu

Spania va cere Uniunii Europene să denunţe acordul de asociere cu Israelul din cauza „încălcărilor drepturilor omului” comise de guvernul lui Benjamin Netanyahu

856
Spania va cere Uniunii Europene să denunţe acordul de asociere cu Israelul din cauza „încălcărilor drepturilor omului” comise de guvernul lui Benjamin Netanyahu
Sursa Foto: X
Ascultă articolul

Spania va propune marţi, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de externe europeni, ca UE să „rupă” Acordul de asociere cu Israelul din cauza „încălcărilor drepturilor omului” comise de guvernul lui Benjamin Netanyahu, a anunţat duminică premierul spaniol, Pedro Sanchez, transmite agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

„Un guvern care încalcă dreptul internaţional şi, prin urmare, principiile şi valorile Uniunii Europene, nu poate fi partenerul Uniunii Europene; este atât de simplu, atât de clar”, a subliniat el în cadrul unui miting electoral în Andaluzia (sudul ţării).

- articolul continuă mai jos -

Marţi, miniştrii de externe ai statelor membre se vor întâlni la Bruxelles pentru a discuta despre războiul din Orientul Mijlociu, iar Sanchez i-a îndemnat pe toţi să susţină propunerea Spaniei.

El şi-a reiterat opoziţia faţă de un război „ilegal”, pe care îl consideră o „greşeală imensă” şi care nu numai că costă mii de vieţi omeneşti, ci şi milioane de persoane strămutate şi miliarde de euro în pierderi economice

„De aceea, îi rog pe cei care au iniţiat acest război să-l oprească şi să-l oprească pe Netanyahu”, a subliniat el.

De la tribună, a ţinut să sublinieze că Spania este un „popor prieten” al Israelului, dar a insistat că acest lucru nu înseamnă că este de acord cu o „încălcare” a dreptului internaţional care se traduce prin suferinţă, durere şi moarte.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole