Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Spania a anunțat sâmbătă că va trimite 14 avioane de luptă în Bulgaria și România pentru a consolida flancul estic al NATO, în timp ce alianța de apărare își consolidează capacitatea de descurajare după invazia Rusiei în Ucraina, transmite The Guardian.
Opt dintre aceste avioane de vânătoare vor fi staționate în România. E vorba despre opt aeronave de luptă F18, precum și 130 de membri ai forțelor aeriene, care vor ajunge în România între decembrie și martie anul viitor, ca parte a strategiei NATO de „reacție și descurajare”.
De asemenea, Madridul va trimite șase avioane Eurofighter și 130 de soldați în Bulgaria între jumătatea lunii noiembrie și începutul lunii decembrie pentru a antrena forțele locale, a precizat Ministerul spaniol al Apărării într-un comunicat.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a mulțumit Spaniei pentru „răspunsul său foarte, foarte rapid” la ultima solicitare a Ucrainei pentru mai multă apărare aeriană.
Daca rusii pierd razboiul in Ucraina, de ce NATO intareste din ce in ce mai tare flancul estic al aliantei?
Simplu: ca nu cumva adoratorii lor din flancul estic, sa se declare rusi. Nu de alta, dar au amintiri duioase cu „intorsul armelor”.
@3v partea acesta cu „intorsul armelor” se intampla de obicei cand cei de partea carora te sucesti sunt pe cale sa piarda?