Home » Articole » S&P a menținut perspectiva stabilă a ratingului României. Agenția a renunțat la înrăutățirea acesteia la negativ, convinsă de Guvern că va modifica taxa pe active bancare

S&P a menținut perspectiva stabilă a ratingului României. Agenția a renunțat la înrăutățirea acesteia la negativ, convinsă de Guvern că va modifica taxa pe active bancare

S&P a menținut perspectiva stabilă a ratingului României. Agenția a renunțat la înrăutățirea acesteia la negativ, convinsă de Guvern că va modifica taxa pe active bancare
Ascultă articolul

Agenția de rating Standard & Poor’s a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută, precum și perspectiva stabilă. “Credem că guvernul român va solicita o contribuție din partea părților interesate la nivel local și va revizui principalele părți ale ordonanței de urgență 114“, arată agenția, citată de Profit.ro

Profit.ro a prezentat anterior modificările pregătite în cazul taxei pe activele bancare. S&P urma să înrăutățească la negativ perspectiva de rating, decizie care ar fi putut avea drept consecință și retrogradarea după șase luni a ratingului suveran în categoria junk, însă Guvernul de la București a făcut contestație și a explicat experților agenției că va modifica semnificativ OUG 114. S&P explică explică publicarea cu întârziere a deciziei pentru țara noastră: “În acest caz, abaterea se datorează faptului că am rezolvat apelul pe această perspectivă pe România. Perspectiva a fost atacată la 1 martie 2019”.

Perspectiva stabilă reflectă așteptările S&P că bufferele fiscale și valutare ale României vor face față perspectivelor de temperare a creșterii economice și a riscurilor potențiale generate de OUG 114, arată agenția.

S&P precizează, însă, că ratingul ar putea fi redus în următoarele 12-24 luni dacă așteptata întoarcere a politicilor se va dovedi insuficientă pentru a evita o încetinire accentuate a economiei, care ar avea drept consecință venituri mai mici din taxe, creștere a ponderii datoriei în PIB și dobânzi mai mari. Spre exemplu, arată agenția, dacă flexibilitatea politicii monetare a României va slăbi, ca urmare a noii taxe pe activele băncilor, ar crește și presiunea asupra ratingului.

Citește integral pe Profit.ro

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole