Home » Anchete » Soțul unei deputate PSD de Giurgiu a câștigat un concurs cu unic candidat, pentru un post de inginer, la Regionala de Drumuri și Poduri Buzău. Surse: Va fi transferat și va prelua șefia Regionalei București

Soțul unei deputate PSD de Giurgiu a câștigat un concurs cu unic candidat, pentru un post de inginer, la Regionala de Drumuri și Poduri Buzău. Surse: Va fi transferat și va prelua șefia Regionalei București

Soțul unei deputate PSD de Giurgiu a câștigat un concurs cu unic candidat, pentru un post de inginer, la Regionala de Drumuri și Poduri Buzău. Surse: Va fi transferat și va prelua șefia Regionalei București
Sursa: Facebook
Ascultă articolul

Avansare fulgerătoare, pe linie de partid, la o instituție-cheie din domeniul infrastructurii. Daniel Augustin Dinu, soțul unei deputate PSD de Giurgiu, el însuși activist social-democrat, a câștigat, la începutul acestei săptămâni, un concurs pentru un post de inginer la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău, procedură la care a fost unicul candidat.

- articolul continuă mai jos -

Surse Economedia.ro susțin că, în scurt timp, Dinu va fi numit directorul Regionalei București, unde va ajunge prin transfer de la Buzău. Regionalele sunt subordonate ierarhic Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerului Transporturilor unde ministru este un alt membru PSD, Sorin Grindeanu.

La data de 19 aprilie, Daniel Augustin Dinu a avut un punctaj de 85 de puncte la singura probă – cea scrisă – a unui concurs organizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru un post de inginer în cadrul Biroului Mecanizare, Atelier Auto/ Departament Întreținere DN și Autostrăzi din cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău.

Direcția, înființată la sfârșitul lui 2021, este unul dintre ”punctele de lucru” ale CNAIR, fiecare având în sarcină asfaltările/construirea de drumuri/reparațiile arterelor principale din câte 4-5-6 județe și bugete uriașe, de ordinul zecilor de milioane de euro.

Pentru postul de inginer de la DRDP Buzău au fost depuse două dosare, unul fiind respins pe motiv că nu erau îndeplinite cerințele de studii și vechime. În cursul zilei de astăzi este așteptată validarea rezultatului de către Directorul General al CNAIR, Cătălin Pistol, și declararea drept câștigător a lui Dinu.

Acesta este soțul Elenei Dinu, deputat PSD de Giurgiu despre care presa a scris, în mod repetat, că face parte din cercul de influență al altui politician giurgiuvean din formațiunea social-democrată, Niculae Bădălău, în prezent vicepreședinte al Curții de Conturi.

Elena Dinu este parlamentar din 2016, în cursul mandatului anterior soțul ei devenind, în 2017, director al altei Regionale CNAIR – cea din București, post din care a fost schimbat în 2019. În postări de pe Facebook din 2020, Dinu poate fi văzut participând la un eveniment electoral al PSD Giurgiu, îmbrăcat fiind într-un tricou cu însemnele acestui partid.

Sursa: Facebook

Sotii dinu2.jpg Daniel Augustin Dinu (al doilea din dreapta spre stânga), în campanie pentru PSD. În mijloc, soția sa, deputat din partea acestui partid între 2016 și 2024 Sursa: Facebook

Surse Economedia.ro susțin că, la scurt timp după definitivarea concursului de la DRDP Buzău, Dinu va reveni, prin transfer, la conducerea Regionalei București, instituție care are în administrare aproape 2.500 de kilometri de drumuri naționale. Înscăunarea lui Dinu va fi facilitată de faptul că, de luna viitoare, această instituție va rămâne fără șef, actualul director renunțând la funcție.

Referitor la preconizata numire a lui Dinu, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu ne-a declarat: ”Cred că domnul Pistol (șeful CNAIR n.r.) știe cel mai bine. Eu nu cunosc acest aspect.” Pistol nu a răspuns apelului și mesajelor telefonice G4Media, iar Daniel Augustin Dinu nu a contactat G4Media după ce i-am trimis un mesaj prin intermediul unui partener de afaceri. Deputatul Elena Dinu a avut telefonul închis.

Citește și

EXCLUSIV Ascensiune fulgerătoare în ANRE, instituție cheie care reglementează piața energiei, pe salariu de mii de euro: În doar doi ani, a trecut de la consilier, la șef Serviciu Achiziții Publice și, acum, la director general adjunct

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole