G4Media.ro

Sosia Reginei Elisabeta a II-a își pierde slujba după 34 de ani,…

sursa foto: Captură video

Sosia Reginei Elisabeta a II-a își pierde slujba după 34 de ani, în urma morții suveranei Marii Britanii/ Mary Reynolds are 89 de ani și își va păstra ținutele regale

O sosie a reginei Elisabeta a II-a a declarat că renunţă la slujbă după 34 de ani ”din respect”, în urma decesului monarhului, dar îşi va păstra în continuare ţinutele în memoria unei femei pe care o simţeai ”parte din familie”, relatează sâmbătă PA Media/dpa.

Mary Reynolds, în vârstă de 89 de ani, care locuieşte în Epping, Essex, a devenit sosie în 1988, dar i s-a spus pentru prima dată că arată ca regina când avea 17 ani.

A apărut în filme şi emisiuni de televiziune, unele dintre momentele sale cele mai importante incluzând rolul principal în filmul de comedie Bullseye din 1990, alături de regretatul Sir Roger Moore, precum şi un episod din seria aniversară de 25 de ani a serialului Doctor Who din 1988.

Reynolds a declarat pentru agenţia de ştiri PA că se simte „norocoasă” să semene cu regina, dar că zilele ei ca sosie se vor încheia.

Ea a adăugat că probabil îşi va păstra ţinutele de regină, deoarece „fac parte din viaţa mea de atât de mult timp”. A dezvăluit că are două dulapuri separate pentru ţinutele ei normale şi cele regale, dar că ar căuta în dulapul „reginei” dacă ar merge „undeva special”.

Mary Reynolds a spus că a fost abordată de o companie de televiziune rusă după moartea reginei, joi, cerându-i să îmbrace costumul de imitatoare.

Dna Reynolds a adăugat că a încercat întotdeauna să „se comporte ca o regină, să fie drăguţă şi să respecte oamenii”.

”Era o persoană care avea atâta lumină şi era o persoană foarte iubită şi prietenă cu toată lumea”, a spus ea. ”Se simţea ca şi cum făcea parte din familie, aproape”.

”Oriunde te-ai fi dus în lume, era Regina – nu regina Elisabeta, nu regina Angliei, era Regina. Nu va nu va mai fi niciodată cineva ca ea”.

sursa: Agerpres.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...