Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sorana Cîrstea (locul 32 WTA) a fost eliminată de la turneul de categorie WTA 1000 din Dubai, miercuri seară, în optimile de finală, de către Alexandra Eala (locul 47 WTA).
Sorana Cîrstea, care o eliminase în actul anterior pe Linda Noskova, a zecea favorită a turneului, și-a încheiat parcursul pe tabloul de simplu de la Dubai în optimi, unde a cedat fără drept de apel în fața filipinezei Alexandra Eala, în două seturi desfășurate pe parcursul a o oră și 39 de minute: 5-7, 4-6.
Eala a produs surpriza turneului până în acest punct. Ocupanta locului 47 mondial a eliminat-o și pe Jasmine Paolini, favorita numărul șase a turneului, iar acum va da în sferturi de locul trei mondial, Coco Gauff.
De-a lungul timpului, Eala și Cîrstea s-au mai întâlnit o singură dată: la Madrid, în 2024, atunci când Sorana a avut câștig de cauză, scor 6-3, 6-7, 6-4.
România rămâne astfel fără reprezentante la Dubai, după ce Ruse a fost eliminată în primul tur de Emma Navarro și Jaqueline Cristian în optimi de campioana en-titre Mirra Andreeva.
WTA Dubai are loc în perioada 15-21 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 1000 și are premii totale în valoare de $4.088.211.
Nu pare sa fi fost un meci chiar „fara drept de apel”.