Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproximativ trei sferturi dintre companiile respondente din România (71,4%) au inițiat implementarea cloud-ului fie pentru mai multe departamente, fie pentru anumite procese și planifică o adoptare mai largă în următorii doi ani, potrivit raportului local realizat pe baza „Cloud Business Survey” efectuat de PwC Europa Centrală și de Est (ECE). Procentul este similar cu media înregistrată la nivelul ECE.
Doar 12% dintre respondenții din România au declarat că au toate activitățile în cloud (all-in on cloud) ceea ce înseamnă, printre altele, capacități avansate de dezvoltare de servicii și optimizarea volumului de muncă, peste media de 8% înregistrată în ECE. În același timp, peste 38% dintre respondenții români își propun să treacă toate operațiunile în cloud în următorii doi ani, iar 43% vor să mute jumătate sau mai mult din operațiuni.
„Cloud-ul a devenit o componentă esențială într-un mediu de operare digital, iar adoptarea sa face parte din procesul de transformare a afacerilor. Principalul câștig din implementarea cloud constă în generarea de noi modele de afaceri și, implicit, de venituri. După cum reiese din sondajul nostru, atât companiile din România, cât și cele din Europa Centrală și de Est se află la începutul călătoriei lor în cloud și ar trebui să se concentreze mai mult pe inovare și pe crearea de noi fluxuri de venituri, și nu doar pe urmărirea obiectivelor de reducere a costurilor”, a declarat Gabriel Voicilă, Partener Tehnologie, PwC România.
Citește integral pe economedia.ro