Home » Analize » Slovacia introduce controale la frontiera cu Ungaria, în fața afluxului de migranți

Slovacia introduce controale la frontiera cu Ungaria, în fața afluxului de migranți

Ascultă articolul

Slovacia va impune controale temporare la granița sa cu Ungaria pentru a face față afluxului tot mai mare de migranți, a anunțat miercuri guvernul, în timp ce Polonia și Republica Cehă au introdus controale la granițele Slovaciei, transmite agenția Reuters.

În acest an, Slovacia a trebuit să facă față unei creșteri de 11 ori a numărului de migranți, în mare parte din Orientul Mijlociu și Afganistan, care au trecut granița cu Ungaria în drum spre Germania și Europa de Vest.

- articolul continuă mai jos -

Controalele efectuate de Slovacia la frontiera cu Ungaria, care vor începe joi, vor dura zece zile, potrivit unui decret guvernamental.

Această decizie intervine în condițiile în care Cehia, Polonia și Austria tocmai au anunțat introducerea de controale la granițele lor cu Slovacia.

Guvernul a declarat că aproape 40.000 de migranți au trecut prin Slovacia de la începutul anului. Numai în luna septembrie, cifrele privind imigrația ilegală au fost la fel de mari ca în tot anul 2022.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole