Home » Orașul meu » Brașov » Singurul cămin de bătrâni al municipalităţii din Braşov nu mai primeşte beneficiari, deși mai are 40 de locuri libere / Nu sunt suficienți îngrijitori / „Au salariul minim pe economie„

Singurul cămin de bătrâni al municipalităţii din Braşov nu mai primeşte beneficiari, deși mai are 40 de locuri libere / Nu sunt suficienți îngrijitori / „Au salariul minim pe economie„

12 mart. 2025
Singurul cămin de bătrâni al municipalităţii din Braşov nu mai primeşte beneficiari, deși mai are 40 de locuri libere / Nu sunt suficienți îngrijitori / „Au salariul minim pe economie„
Sursa foto: Radio România Brașov
Ascultă articolul

Căminul pentru Persoane Vârstnice nu mai poate primi beneficiari. Asta cu toate cu are o capacitate de 135 de locuri și 95 de seniori care stau aici, anunță Radio România Brașov.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Căminul nu are personalul necesar de îngrijire. Principalul motiv al lipsei de personal îl reprezintă salariul foarte mic al angajaților pe acest segment, respectiv salariul minim plus un spor, mic însă.

Toate acestea au fost explicate la emisiunea Vocea Brașovului de către viceprimarul municipiului Brașov, Lucian Pătrașcu: „Ne-a venit controlul AJPIS luna trecută și din cauza numărului de personal ne-a scăzut locurile la 95 de beneficiari. Avem la acest moment 95 de beneficiari în cămin. Vedem ce putem face la nivel legislativ pentru schimbarea legislației cu privire la salariile de îngrijitor. Au salariul minim pe economie, plus un spor de 15% pentru anumite condiții de lucru. Nu este o muncă ușoară pentru că acolo avem beneficiarii dependenți, semidependenți și atunci acești oameni au nevoie de îngrijire 24 de ore din 24, 7 zile din 7”.

La Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, instituționalizarea este plătită 60% din pensia seniorului și un anumit procent, în funcție de venituri, de aparținători. Restul, până la costul standard, este acoperit din subvenții de la bugetul de stat și bugetul local.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole