Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Singura pârtie de schi din judeţul Satu Mare, cea de la Luna Şes, va fi deschisă schiorilor începând de marţi, 6 ianuarie, informează primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, conform Agerpres.
„Deschidem sezonul de schi de la Luna Şes. Pârtia de la Luna Şes este pregătită să vă primească pentru primele coborâri ale iernii. Zăpadă, adrenalină şi distracţie la munte”, a transmis primarul luni, într-o postare pe Facebook.
Deschiderea pârtiei a fost îngreunată de temperaturile ridicate din ultimele săptămâni, nefiind condiţii pentru asigurarea zăpezii pe pârtie.
Pârtia de la Luna Şes a fost deschisă în ianuarie 2024, după mai mulţi ani de investiţii.
Pârtia este clasificată ca având un grad de dificultate medie (simbol roşu) şi este destinată schiorilor cu competenţe medii şi avansate de schi alpin. Are o pantă medie de 23%, lungimea este de 2.100 metri, lăţimea are aproximativ 50 de metri şi se întinde pe o suprafaţă de 9,5 hectare.
Pârtia beneficiază de un telescaun modern, având o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iluminare nocturnă şi un sistem avansat de pregătire a zăpezii artificiale.
Finanţarea lucrărilor, în valoare totală de 71.678.934 lei, a fost asigurată din bugetul de stat, fonduri PHARE, Programul Naţional de Dezvoltare Locală, precum şi din bugetul Judeţului Satu Mare şi bugetul oraşului Negreşti-Oaş.