Home » Articole » Sindicatele TESA din Sănătate anunță un nou protest în fața ministerului/ Cer salarii cu 25% mai mari

Sindicatele TESA din Sănătate anunță un nou protest în fața ministerului/ Cer salarii cu 25% mai mari

Sindicatele TESA din Sănătate anunță un nou protest în fața ministerului/ Cer salarii cu 25% mai mari
Sursa foto: Uniunea TESA
Ascultă articolul

Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate anunţă că va organiza, marţi, un protest în faţa Ministerului Sănătăţii, solicitând majorarea salariilor cu 25%, aşa cum a fost aprobată pentru personalul din CAS, şi eliminarea completă a discriminării personalului TESA, în noua lege a salarizării, transmite News.ro.

Protestul va avea loc în faţa clădirii Ministerului Sănătăţii, între orele 12.30-14.30, conform autorizaţiei primite de la Primăria Capitalei, arată reprezentanţii Uniunii TESA din Sănătate, sâmbătă, într-un comunicat de presă.

- articolul continuă mai jos -

Conform sursei citate, ministrul Alexandru Rafila va primi o delegaţie a Uniunii TESA între orele 14.00-14.30.

Sindicaliştii afirmă că demonstraţia va avea loc ca o reacţie de susţinere a protestelor colegilor din aproape toate spitalele ţării, proteste începute după ce Guvernul a decis majorarea salariilor doar pentru personalul din cadrul CAS.

”Timp de 7 ani de zile personalul TESA din Sănătate a fost continuu discriminat de actuala lege a salarizării”, adaugă ei.

Solicitările sindicaliştilor sunt majorarea salariilor cu 25%, cum a fost aprobată pentru personalul din CAS, eliminarea completă a discriminării TESA, în noua lege a salarizării.

”Aceste acţiuni de protest ar putea culmina cu încetarea lucrului pe termen nelimitat în unele sectoare TESA, în cazul în care discriminarea salarială nu va înceta. Este strict necesar ca până la apariţia noii legi a salarizării, Guvernul să facă cât mai curând un gest de dreptate pentru personalul nemedical din sănătate. Varianta de salarizare în sănătate elaborată la nivelul Ministerul Sănătăţii şi predată Ministerului Muncii, ca propunere pentru integrare în noua lege a salarizării, o considerăm ca fiind una acceptabilă pentru continuarea negocierilor. România este singura ţară din UE în care există o groapă salarială între personalul medico-sanitar şi cel de suport nemedical (tehnic-economic-administrativ – TESA) din sectorul sanitar şi unde nu se ţine cont de o echitate în raportul studii – experienţă – importanţa muncii!”, conchid sindicaliştii.

sursa: News.ro

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole