Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă – CulturMedia începe o serie de proteste care se vor întinde pe durata a două săptămâni din cauza subfinanțării cronice a acestui domeniu și a lipsei de personal din instituțiile de profil.
„’Cum nu vii tu, Țepeș, Doamne?’
Protestele din Cultură încep de Ziua Eminescu.
Două săptămâni de acțiuni împotriva festivismului gol și a disprețului față de Cultură
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia anunță declanșarea acțiunilor de protest care vor începe în 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale și Ziua Mihai Eminescu și se vor desfășura pe parcursul a două săptămâni, la nivel național.
Protestele vor avea loc:
* în fața Ministerului Culturii (pichetare);
* în interiorul instituțiilor de cultură – muzee, biblioteci, teatre, case și centre de cultură – prin forme simbolice de protest.
Forma protestului
– Pichetare zilnică la Ministerul Culturii, conform calendarului anunțat
– Proteste simbolice în instituțiile de cultură din întreaga țară
– Sindicaliștii vor purta banderole albe
– Vor fi afișate revendicările, cu ajutorul unor mesaje inspirate din opera și publicistica lui Mihai Eminescu
Banderola albă simbolizează tăcerea impusă culturii, marginalizarea celor care o servesc și refuzul decidenților de a-și asuma responsabilitatea.
De ce protestăm
Protestăm pentru că:
* cultura este invocată festiv, dar abandonată structural;
* salariile din cultură rămân nedemne pentru rolul social al acestor profesii;
* lipsa de personal și subfinanțarea cronică pun în pericol funcționarea instituțiilor;
* dialogul social este formal, nu real;
* Ziua Culturii Naționale este tratată ca eveniment de imagine, nu ca moment de asumare politică.
Ziua Eminescu: simbol onorat declarativ, ignorat în fond
Ziua de 15 ianuarie este folosită, an de an, pentru discursuri, ceremonii și declarații sterile. Exact ceea ce Eminescu critica: separarea brutală dintre vorbe și fapte.
Eminescu nu a fost poetul festivismului, ci vocea incomodă care denunța impostura, mediocritatea și disprețul autorităților, inclusiv față de Cultură. Astăzi, el este invocat simbolic, dar trădat în esență, de către cei care ar trebui să-l onoreze prin asumarea rolului de decident față de instituțiile culturale și oamenii care le servesc.
Mesajele afișate în instituțiile de cultură vor porni din gândirea eminesciană, adaptată prezentului.
Calendarul acțiunilor
* 15 ianuarie – declanșarea protestelor (Ziua Eminescu)
Durata: două săptămâni consecutive
* Pichetări la Ministerul Culturii – conform programului comunicat (ora 16.00 – 18.00, după orele de program)
* Proteste simbolice zilnice în instituțiile de cultură
Mesaj către decidenți
Cultura nu este decor, nu este fundal de ceremonie, nu este anexă bugetară.
Cultura este infrastructură de identitate națională, iar oamenii care o susțin trebuie tratați ca atare”, a transmis Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă – CulturMedia într-un comunicat de presă.