Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Blocul Național Sindical (BNS) și Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate anunță că angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești intră de joi, 2 noiembrie, în protest generalizat pe perioada nedeterminată, potrivit unui comunicat de presă.
Sindicaliștii cer creșteri de salarii și susțin că veniturile lor nu au crescut din 2018.
BNS arată că un proiect de lege care prevedea creșteri de salarii, inițiat chiar de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a fost retras de la vot în ultimul moment.
Sindicaliștii susțin că, legea promovată de guvern pentru modificările fiscale a dus la plecarea a peste 100 de salariați din CNAS.
Sindicatul anunță că de joi, 2 noiembrie 2023, activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată.
”Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenția că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și OPSNAJ”, se arată în comunicatul citat.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate este una dintre instituțiile bugetare cu cel mai mare buget anual. În 2022, CNAS a avut venituri de 51 de miliarde de lei, adică peste 10 miliarde de euro. De modul în care împarte taxele plătite de contribuabili depinde finanțarea spitalelor de stat și private din România.
Solutia:suspendarea contractelor de munca si neplata timpului sau sa se duca in mediu’ privat…daca stiti sa faceti ceva in economia reala
Mafia bugetara.
cine va tine la munca daca nu sunteti multumiti? dati-va demisiile! treba merge fara voi chiar mai bine si cu economii la bugetul de sanatate
Dacă se concediază 75% din angajații la stat țara va merge la fel de bine (adică de prost)
Astăzi nu se mai aude nimic despre jaful la care e supus bugetul CNAS-ului. DNA-ul avea o grămadă de investigații în lucru acum câțiva ani: de la concedii medicale fictive la decontări ilegale. S-o fi stârpit corupția în anii ăștia, așa, de la sine putere. Ca și magistrații, medicii salarii vor dar sistemul sa rămână la fel de putred.
Păi sunt milițieni? Sunt judecători? Pot bloca ceva in țară? Dacă da, li se vor asculta cererile așa se pune problema in epoca FSN.
Două lucruri știu ăștia să facă. Ba nu, trei: să bea cafele, să împingă aer și să facă grevă.