Home » Articole » Simion, fotografie cu Giorgia Meloni la Congresul organizat de partidul Fratelli d’Italia: „Premierul Italiei cunoaşte despre lovitura de stat din România şi ne va ajuta la nivel european să îi oprim”

Simion, fotografie cu Giorgia Meloni la Congresul organizat de partidul Fratelli d’Italia: „Premierul Italiei cunoaşte despre lovitura de stat din România şi ne va ajuta la nivel european să îi oprim”

Simion, fotografie cu Giorgia Meloni la Congresul organizat de partidul Fratelli d'Italia: „Premierul Italiei cunoaşte despre lovitura de stat din România şi ne va ajuta la nivel european să îi oprim”
Sursa foto: George Simion / Meloni
Ascultă articolul

Liderul partidului extremist AUR, George Simion, a fost prezent la Congresul Atreju, organizat la Roma de partidul Fratelli d’Italia. El a postat pe contul său de facebook o imagine în care apare alături de Giorgia Meloni, prim-ministra Italiei și președinta Fratelli d’Italia, susținând că a informat-o pe aceasta „despre lovitura de stat din România”. Trebuie precizat că premierul Italiei, Giorgia Meloni, nu s-a exprimat în niciun context, până în prezent, referitor la decizia Curții Constituționale a României de a anula procesul alegerilor prezidențiale.

- articolul continuă mai jos -

„Ne bazăm pe Giorgia Meloni în lupta pentru alegeri libere în România. Premierul Italiei cunoaște despre lovitura de stat din România și ne va ajuta la nivel european să îi oprim”, a scris Simion pe contul său de facebook.

El a mai transmis că s-a întâlnit cu mai mulţi lideri europeni, în cadrul acestui eveniment, enumerându-i pe preşedintele Senatului Italiei- Ignazio La Russa, ministrul italian al Turismului- Daniela Santanche, fostul premier al Poloniei-Mateusz Morawiecki, copreşedintele ECR (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), sau Carlo Fidanza, şeful delegaţiei Fratelli d’Italia în Parlamentul European.

„(…)Actualul nostru preşedinte este autorul loviturii de stat care este în desfăşurare în România. Este incredibil, când le convine, spun că apără statul de drept, când nu le convine, încalcă orice reguli şi încalcă Constituţia. Oamenii s-au săturat de acest establishment globalist.  () Vom lua măsuri pentru a ne asigura că voinţă poporului şi democraţia sunt respectate în România şi sperăm să avem cât mai repede alegeri. Prima noastră opţiune este să îl susţinem pe Călin Georgescu, dacă o să fie lăsat să candideze”, le-a declarat Simion unor jurnalişti prezenţi la eveniment.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole