G4Media.ro

Sibienii foloseau în 1906 tramvaiul electric alimentat cu energie de la Sadu…

Sursa Foto: Turnul Sfatului

Sibienii foloseau în 1906 tramvaiul electric alimentat cu energie de la Sadu / Un milion de persoane au fost transportate în primul an de funcționare

954.354 de persoane erau transportate în primele 12 luni de funcționare de cele patru tramvaie electrice ce funcționau în Sibiu, la începutul secolului al XIX-lea. Erau desfășurate pe o linie ce depășea puțin 2 kilometri, iar în primul an de funcționare administrația se lăuda că acestea au sosit în stație cu o frecvență de 10 minute, relatează publicația sibiană Turnul Sfatului.

Sibiul avea în acea perioadă puțin peste 30.000 de locuitori, rezultând astfel o medie de aproape 32 de călătorii pe fiecare persoană. În realitate, însă, media putea fi și mai mare, pentru că atunci copiii sub 1,2 metri aveau gratuitate.

În 2023, după 117 ani, numărul celor care au mers în Sibiu cu mijloacele în comun electrice a fost de 1,9 milioane.

În luna mai 1905, Ministerul Comerțului din Ungaria a aprobat concesiunea terenulului din Sibiu pentru asigurarea traseului primului tramvai electric de pe actualul spațiu al României.

Gestul venea însă cu niște condiții: ministerul îşi rezerva dreptul de a verifica toate planurile şi de a le respinge dacă acestea erau greşite, impunea limba maghiară ca unică modalitate de comunicare oficială folosită în activităţile ce se vor desfăşura în Sibiu privind înfiinţarea unei Societăţi pe acţiuni a tramvaiului electric și îşi rezerva dreptul de a stopa lucrările şi de a anula concesiunea dacă considera că indicaţiile sale nu sunt respectate. Totodată, Sibiu era fixat drept reşedinţă a Societăţii tramvaiului electric din Transilvania, notează Prof. drd. Dragoş Curelea în studiul „Consideraţii privind apariţia şi folosirea tramvaiului ca efect al electrificării oraşului Sibiu la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului al XX-lea”, apărut în volumul „Viaţa cotidiană în Sibiul secolelor XIX-XX”.

Tramvaiul electric urma pe străzile Sibiului omnibuzele, o investiție eșuată a administrației locale de atunci.

În 1904 a fost pus în circulaţie în oraşul Sibiu cel dintâi omnibuz electric cumpărat de la firma AEG Berlin.

„Primul traseu, în toamna anului 1904, a fost: Piaţa Gării – Piaţa Mare – Piaţa Uniri – Bulevardul Victoriei – Promenada „Sub Arini”.

Pentru a se putea ajunge din Piaţa Gării în Oraşul de Sus, a trebuit diminuată înclinaţia pantei din faţa mânăstirii Ursulinelor cu 20%. În aceste condiţii, în 2 august 1904 era pus în circulaţie, de către administraţia sibiană, primul omnibuz electric de pe teritoriul României. Iniţial trei, mai apoi patru omibuzuri electrice folosind drept combustie alimentarea cu energie electrică de 550 V. C.c au asigurat sibienilor călătoria între Piaţa Gării şi Parcul „Sub Arini””, notează profesorul Curelea.

Dar aceste mijloace de transport în comun nu au avut viaţă lungă. În primul rând din cauza unor probleme de ordin tehnic, astfel, bateria şi convertizoarele montate în substaţia Sibiu încă din 1902 nu erau destul de puternice pentru alimentarea cu suficientă putere energetică a omnibuzelor.

Captatorii electrici, în aceste condiţii, săreau adeseori de pe firele liniei de contact, adeseori se scurtcircuitau, se înroşeau şi împroşcau scântei, înspăimântând adeseori atât trecătorii, cât şi călătorii, se precizează în studiu.

Presa din acea vreme a descris aceste omnibuzuri ca fiind o sursă continuă de zgomot ce mergea pe roţi. Alte probleme tehnice cu care s-au confruntat aceste omnibuzuri, deopotrivă cei care le administrau, avându-le în întreţinere, cât şi cei care le foloseau în calitate de călători se refereau la construcţia acestor tipuri de vagoane, care aveau defecte mari.

Din cauza felului în care erau controlate roţile acestor omnibuzuri, în cauza umezelii carosabilului, roţile nu mai puteau fi controlate, astfel încât aceste mijloace de transport deviau pe trotuare sau chiar loveau şi avariau porţile unor clădiri precum Gimnaziul maghiar (actualul Colegiu Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu).

Conducerea Uzinei Electrice din Sibiu (Hermannstädter Elektrizitäs Aktiengesellschaft) a hotărât după două luni și jumătate de folosire a acestor mijloace de transport să le scoată din uz. În acest răstimp, cele 4 omnibusuri au străbătut 15.272 de kilometri și au transportat 74.086 de călători.

Citește integral pe Turnul Sfatului

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Poate că s-au efectuat un milion de călătorii, dar nu se puteau transporta un milion de persoane nici dacă toți călătorii aveau personalitate multipla.