Home » Articole » Sezonul carnavalurilor din Germania ar urma să genereze venituri de aproximativ două miliarde de euro, potrivit unei analize de specialitate

Sezonul carnavalurilor din Germania ar urma să genereze venituri de aproximativ două miliarde de euro, potrivit unei analize de specialitate

Sezonul carnavalurilor din Germania ar urma să genereze venituri de aproximativ două miliarde de euro, potrivit unei analize de specialitate
sursa foto: Pixabay/ Pixabay
Ascultă articolul

Economia Germaniei ar urma să înregistreze venituri de aproximativ două miliarde de euro în timpul sezonului de carnaval din acest an, în pofida faptului că perioada sărbătorilor este una semnificativ mai scurtă în 2026, conform unei analize realizate de Institutul Economic German (IW), transmite agenția de știri DPA, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Cea mai mare parte a cifrei de afaceri la nivel naţional ar urma să fie generată de restaurante şi baruri, urmate de comerţul cu amănuntul, transport şi cazare la hoteluri.

Oraşul Koln este din nou pregătit să beneficieze cel mai mult de pe urma carnavalului, aproximativ 850 de milioane de euro din veniturile totale urmând să fie generate numai în acest oraş, a precizat IW. Aceasta oferă oraşului din vestul Germaniei o cotă de peste 40% din cifra de afaceri legată de carnaval la nivel naţional.

Cu toate acestea, veniturile totale sunt aşteptate să fie cu aproximativ 100 de milioane de euro mai mici decât anul trecut, când sezonul de carnaval a durat 115 zile, cu 15 zile mai mult decât anul acesta. Sezonul mai scurt din acest an se datorează faptului că Paştele va fi sărbătorit mai devreme în acest an, comparativ cu anul trecut.

Pe sectoare de activitate, IW a estimat că industria ospitalităţii va fi responsabilă pentru cea mai mare parte din cifra de afaceri, aproximativ 900 de milioane de euro fiind aşteptate să fie direcţionate către restaurante şi baruri. Vânzările cu amănuntul de costume, dulciuri şi alte articole de carnaval sunt prognozate să se ridice la aproximativ 400 de milioane de euro, în timp ce serviciile de transport, cum ar fi autobuzele şi trenurile, sunt aşteptate să genereze aproximativ 290 de milioane de euro.

De asemenea, se aşteaptă ca sejururile la hotel să aducă aproximativ 210 milioane de euro, şi alte 162 de milioane de euro ar urma să aibă legătură cu vânzarea de bilete şi construcţia de care alegorice.

Studiul IW mai arată că vizitatorii Carnavalului de la Koln se confruntă cu preţuri la hoteluri mult mai mari, sejururile în zilele de vârf costând, în medie, cu aproape 90 de euro mai mult decât în aceiaşi perioadă a anului trecut, o creştere de aproximativ 66%.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole