G4Media.ro

Sesizările depuse împotriva majorării pensiilor cu 40% și a creșterii salariilor profesorilor,…

Sesizările depuse împotriva majorării pensiilor cu 40% și a creșterii salariilor profesorilor, au fost amânate de Curtea Constituțională pentru anul viitor

Curtea Constituțională (CCR) a amânat miercuri, pentru 13 ianuarie 2021, sesizarea guvernului depusă împotriva legii prin care PSD a forțat în Parlament majorarea pensiilor cu 40% începând de la 1 septembrie, după Executivul a decis majorarea acestora cu doar 14% din lipsă resurse.

De asemenea, tot în ianuarie 2021 judecătorii CCR vor dezbate și amânarea pentru anul viitor a creșterii salariilor profesorilor: legea prevedea că acestea trebuiau majorate de la 1 septembrie, guvernul a amânat pentru 2021, iar PSD a forțat, de asemenea în Parlament, revenirea la data de 1 septembrie.

Atât modificările la majorarea pensiilor, cât și cele privitoare la salariilor profesorilor au fost operate de guvern prin ordonanța de urgență de rectificare bugetară adoptată în luna august. Ulterior, în Parlament, prin legea de aprobare a ordonanței de urgență, au fost anulate aceste decizii ale guvernului. Executivul a cerut apoi arbitrajul Curții Constituționale.

Argumentele Guvernului în fața CCR:

  • Parlamentul a ignorat exigențele de previzibilitate a legii și perspectivele evoluției situației bugetului consolidat și a economiei generale, cu consecința afectării principiului securității juridice. În plus, abrogarea unor articole din ordonanța de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie a.c. nu duce automat la aplicarea legii inițiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziții tranzitorii.
  • Totodată, Guvernul arată că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanțare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite și care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispozițiilor constituționale.
  • Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie respectiv de 1.442 de lei s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei așa cum a modificat legiuitorul și majorarea salariilor profesorilor ar presupune „un necesar de finanțare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB și 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05 % din PIB). ”
  • Or, execuția bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condițiile actualei crize sanitare extrem de grave în care presiunea asupra bugetului de stat este uriașă din cauza creșterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaș în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecția deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acționeze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligația a le îndeplini.

Parlamentul a adoptat, pe 22 septembrie, legea de aprobare a rectificării bugetare pe 2020 cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.

S-au înregistrat 242 voturi ”pentru”, 147 ”împotrivă” şi 11 abţineri.

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare Legea sistemului public de pensii care prevede creşterea acestuia cu 40%.

Totodată, Parlamentul a aprobat majorarea din acest an a salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, deși guvernul prevăzuse această majorare pentru 2021.

Premierul Ludovic Orban a criticat dur atunci modificările operate de Parlament la OUG privind rectificarea, subliniind că „iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică pe care abia ce am depăşit-o”.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

36 comentarii

  1. PNL a promis când a intrat la guvernare că respectă legea cu dublarea alocațiilor și mărirea pensiilor cu 40 % dar a fost țeapă. Legea trebuie respectată că a fost promulgată de președintele României și publicată în monitorul oficial. Banii au fost dar nuba vrut Șică mandolină bețivul țării care face numai gafe dar in schimb au scutit multinaționale de taxe și impozite au dat fraților Micula banii , au anulat taxa pe lăcomie, au dat clientelei politice PNL contracte directe fără licitații. Au mențin cumulul pensia nesimtita de la stat salariul nesimțit de la stat .

    • Nu era in context pandemia sibanii pe care i-au trebuit sa ii redirectioneze in sanatate.
      Legea spune clar ca trebuie sa fie o sursa a banilor
      Nu sunt nicidecum de partea PNL-ului dar fara o sursa de finantare cine ar putea sa majoreze ceva ?Mai multe nu stiu caci nu sunt in fapt

    • Esti o sluga PSD si atat. Invata limba romana, agramatule.

    • Ciprian, cine e de vină că se scot legile fără sursă de finanțare?!
      Ciprian, la prima rectificare bugetară, aia excepțională din 15 aprilie 2020, ce zici, se știa ca e un context pandemic?! Dacă da, de ce au lăsat neatinsi atunci banii din buget pentru pensii?!

    • @Ciprian :
      Guvernul trebuie sa puna in aplicare legile votate.
      Sa faca si investitii, dar sa nu-i amane pe pensionari.
      Guvernul nu a facut nimic, dar spune ca nu sunt bani.
      Bineinteles ca daca nu faci nimic, nu sunt bani.
      – Au desfiintat sau au impozitat pensiile speciale si nesimtite ?
      – Au redus salariile nesimtite si nemeritate ale parlamentarilor, primarilor, consilierilor, ale celor de la ASF, ANRE, ANCOM etc ?
      – Au desfiintat indemnizatiile falsilor revolutionari ?
      – Au desfiintat indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii (de fapt, niste obscure ONG-uri sau SRL-uri) ?
      – Au desfiintat subventinarea de la buget a partidelor ?
      – Au desfiintat finantarea asa-zisei case regale ?
      – Au desfiintat Institutul Tapului Levantin ?
      – Au redus masiv sumele din PNDL, din care primarii risipesc banii pe lucruri inutile, din care iau comisioane ?
      – Au confiscat averile marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara (conform legii confiscarii extinse) ?
      Dupa ce vor lua toate aceste masuri, plus altele, vor putea spune ca tot nu ajung banii pentru majorarea pensiilor cu 40%.
      Decizia a fost luata si pensiile trebuie sa fie majorate cu 40%.
      Decizia politica pe care trebuie sa o ia guvernul este de unde sa taie, sau cum sa impoziteze, daca nu poate majora, asa cum a fost deja stabilit si votat.
      Sa majoreze de trei ori, de patru ori sau de cinci ori salariile parlamentarilor, ale primarilor si ale consilierilor au putut.
      Pentru ei s-a putut imediat, fara nicio discutie, fara nicio amanare, fara nicio tergiversare.
      Pentru majorarea substantiala si aberanta a finantarii partidelor au gasit imediat bani. Cand au pus mana pe guvernare au promis ca vor majora pensiile cu 40%.
      Ministrul finantelor a spus ca a prevazut bani in bugetul aprobat, pentru majorarea pensiilor cu 40%.
      Au mintit, au deturnat banii sau i-au furat ?

  2. Ajutoare horeca, corporatii, mass media, pensii speciale, 0, 38 % in plus la aparare peste 2%, etc au lasat deficitul sa se duca..iaca la 10 % si imprumuturile de 100 mld ale lui catu pentru care incepem sa platim cu adevarat din 2021.Ce va vand baietii-iluzii si strangeri de curea ca-n epoca petrov.Partea proasta ca nici in ue situatia nu e prea roz.Oricum FMI lucreaza la experimentul Pitesti 2, pardon Romania 2 vaccinata.Insa scuturile ne vor proteja de invaziile extraue!.

  3. Guvernul Johannis Aka Orban cel mai slab guvern din toate timpurile în România.
    O bătaie de joc la adresa tuturor românilor care muncesc si plătesc taxe si impozite.

  4. Eu sunt relaxat pentru că Cîțu, conștient ca azi va pierde la CCR, a luat masuri din timp și ieri a asigurat încă 2 miliarde și ceva de euro din niște împrumuturi suplimentare, știți voi…. de-alea ieftine cum face el!!!!!

  5. Acum am primit răspunsul MFP la o petiție prin care i-am solicitat valoarea sporurilor plătite în sectorul bugetar în anul 2019 și-mi scrie că acestea au fost 9,8 miliarde lei!!
    Ăștia-și bat joc de mine în continuare?!!!

  6. Legile de mariri de venituri peste 1-2-3 ani de la momentul votarii legii sunt minciuni gogonate populiste si numai p.rostii pun botul la asa ceva !
    Nimeni nu poate sa cunoasca situatia exacta de peste 1-2-3 ani !

    • Corect! Nimeni nu are de unde să știe cât TVA va pierde statul printre degete la anul, peste 2 ani sau peste 3 ani! Poate fi o pierdere de 6, poate fi 8, poate fi 10 mld. Euro și normal că te dă peste cap aceasta variabilă!!!

  7. Let me guess: amanare.

  8. off off măi măi.
    CCR va da ceva dar Câtulenul n-are bani saracu.
    Sarac la buget dar și ….
    Pentru rablele americanii sunt bani totdeauna.
    În rest votați PNL.

  9. Si cum va spuneam…mai vedem la anul si la multi ani!

  10. Să-i f*t în gât!

  11. Au muncit destul, saracii … Satan sa ii Ajute !

  12. Dacă un părinte sau un pensionar, are timp si nervi de otel, poate da in judecata statul roman si va avea câștig de cauză. Este o lege data in sensul majorării cu 40% si dublarea alocațiilor.Sunt mulți bani de colectat, economie subterană etc.dar pt asta ANAF si MF trebuie sa lucreze temeinic

    • Asa este !CCR a demonstrat ca sunt mediocrii si lasi in a lua decizii corecte conform legislatiei si Constitutiei.Pacat,fiindca trebuie sa fie institutia cu cei mai corecti judecatori!!!

    • Eu propun că dublarea asta a alocațiilor sa se facă sub forma de manuale pentru școală , cat și altele ce trebuiesc copiiilor pentru la școală. In niciun caz sa nu se mai dea bani . Că doar alocațiile pentru asta se dau și nu pentru a cumpăra copilul nu știu ce tableta sau jocuri pentru PlayStation .

    • nu cunosc țări in care alocația este sub o altă formă. nu poți cumpăra lunar carti de 300 ron sau haine.

      Situația economică a României de-a lungul vremii

      https://tradingeconomics.com/indicators?g=forecast

      https://countryeconomy.com/ratings/romania

    • nu cunosc țări in care alocația este sub o altă formă. nu poți cumpăra lunar carti de 300 ron sau haine.

      Situația economică a României de-a lungul vremii

      https://tradingeconomics.com/indicators?g=forecast

      https://countryeconomy.com/ratings/romania

    • Va (aproape) garantez ca nu v a castiga salariatul sau pensionarul daca legea amana / temporizeaza cresterile de salariu/ pensie….
      Deja CEDO a subliniat , in practica ei privind cazurile aduse in fata sa de chiar cetateni romani, atat in ceea ce ptiveste valoarea pensiilor cat si in privinta salariilor( in contextul taierilor din 2010) ca statul beneficiaza de o larga marja de apreciere_ peste care CEDo, practic, in termeni nejuridici, spune ca nu „se baga”, in privinta politicii sale in materia salarizarii si a drepturilor de pensie. Iar instantele, si sa vrea, nu pot ignora legea, ci tb. sa o aplice, buna sau proasta, lege fiind, tb. aplicata. Ce poate face judecatorul e sa invoce vreo exceptie de neconstitutionalitate si pricina sa ajunga iar la CC. Dar, daca se vor pronunta, Dzeu stie cand( au amanat ca e campanie electorala, nu din alt motiv), pe constitutionalitatea legii, declarand- o total, inainte de promulgare, neconstitutionala, in controlul asa – numit a priori, lucrurile nici macar nu vor mai ajunge in instanta.

  13. Mai mare prostie cu indicarea surselor de venit nu este, cum poti întreba asa ceva când problemă este la guvern cu colectarea taxelor și impozitelor a TVA a economiei subterane a risipirii banului public pe tot felul de subvenții pe partide politice sau in agricultură pe tot felul de scheme dubioase. Surse de venit sunt dar pur si simplu nu vor să dea bani la cei săraci la alocații, pensii sau mărirea salariului minim pe economie care este o mizerie.

  14. 1)Legea-i lege ,nu tocmeala!In momentul cand s-a votat Legea cresterii pensiilor aceasta a fost votata de majoritatea in Parlament, de stanga la dreapta si invers.CCR trebuie si va respecta legea!
    2)Cand un Manager se vaita ca nu are bani,nu are personal dar utilizeaza banii in alte directii decat cele prevazute fara sa cunoasca cum se face un buget,in care trebuie sa tinem cont si de „neprevazute”(de ex. cutremur,Doamne fereste!) acest manager trebuie inlocuit.Compania(Statul) are niste actionari(Contribuabilii) care trebuie sa cunoasca detalii asupra Bugetului iar in momentul cand nu stii sa utilizezi corect banii si duci Compania in jos atunci trebuie sa se ia masuri de schimbare cu un Manager adecvat prin vot al actionarilor(6 Decembrie)
    3)Pensiile speciale puteau fi rezolvate prin legislatia existenta daca se dorea acest lucru tinand cont ca sunt f. mari comparativ cu cele obtinute prin contributivitate(nu ma refer la militari MAN,MAI ).Diferenta de bani o puteau utiliza in pensii pe baza de contributivitate!Alti bani utilizati incorect se pot vedea in diverse forme de sporuri la functionarii publici,unele aberante,de asemenea in salariile la un nr. foarte mare de functionari publici
    4)Ati platit sume mari de bani in perioada pandemiei pentru echipamente militare care puteau sa fie etapizate(tinand cont de situatia pandemica!),ati marit salarii la politisti(400 lei la 68000 politisti-cred ca nu gresesc-si nu ca e rau dar cand zici ca nu ai bani…),ati anuntat masuri fiscale gen „Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare acordat bugetarilor nu va mai fi de 15% din salariul de bază al fiecărui salariat, ci de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare (adică circa 500 de lei la acest moment)”.In 7 August ati dat OUG prin care „Astfel, comitetul director din cadrul direcțiilor de sănătate publică va beneficia de un spor pentru condiții epidemiologice deosebite de 40% la salariul de bază, iar inspectorii sanitari care desfășoară activități în domeniul controlului în sănătatea publică de un spor de 30% la salariul de bază.”Da,DSPul cel care are cei mai slabi manageri!!Vedeti si sporurile de 25% pentru Consiliul Concurentei ,Curtea de conturi etc.Concluzie dle Catu …nu sunt bani dar jucam la ruleta pe banii altora!Noi „succesuri” in 6 Decembrie dar si succes alegatorilor romani sa aleaga ceea ce doresc si va putea fiace o Romanie Bogata si nu o Romanie Normala dusa la nivelul anilor 1950!Sa auzim de bine!

    • rețineți! banii *injectati pt a face față pandemiei* (cum ii place lui CÎȚU sa zică ) nu sunt din bugetul statului. sunt bani împrumutați, deci, se deduce ca bugetul putea fi cheltuit conform calendarului stabilit anterior.

  15. @Mirela de la împins vagoane : foarte corect asa vreau si eu alocațiile să nu se mai acorde dar vreau sa fie învățământul gratuit cum scrie la constituție să nu mă pună să cumpăr culegeri ca manualele de la școală nu sunt conforme din programa școlară nu este vina mea , să nu mai dau bani ptr fondul clasei, să nu mai dau bani ptr cadouri la profesori, să aibă copiii masă caldă la școală, transport gratuit etc etc să nu se mai dea alocații la copii si sa imi dea astea.

  16. asteptati sa vedeti ultimile ordonante de urgenta date pe final de mandat de guvernul orban si apoi chichotiti .

  17. nu cunosc țări in care alocația este sub o altă formă. nu poți cumpăra lunar carti de 300 ron sau haine.

    Situația economică a României de-a lungul vremii

    https://tradingeconomics.com/indicators?g=forecast

    https://countryeconomy.com/ratings/romania

  18. După ce castigam alegerile la pas și ne consolidam actualul guvern, guvernul cel mai bun după revoluție al domnului KWI, vor spune ca e ilegala marirea și vom reveni la realitatea economica. Doar leprele pesediste vor mărire cu 40 la suta, cei care nu lucrează, cam 99 la suta din votanții PSD sunt leneși care stau cu mana întinsă și niciodată nu lucrează, ei nu știu ce înseamnă munca grea și asidua cum știm noi, liberalii și cei de dreapta care muncim de ne spetim pentru comuniștii roșii

  19. O rusine, nu se respecta legea. Ma doare n cot ca am Guvernul Meu-, securitatea mea, justitos eu o fac, politia si armata ale melé sunt, politicienii sunt si mei sí sunt buni daca trec la PNL daca nu sunt ciuma Rosie. Parlamentul al menú va fi si voi prosti si sarantoci de romaní vetil fi singuri cu mortii vostri ce ii veti plange si cu urnele dar nu de vot cu funerare. In rest care vor mai scapa sa plateasca datoria pública ce a crescut cu 16*% anul a esta si la anul cu inca 10% Plus speram fonduri europene pe dezvoltate si datorie pública de 45-45 miliarde de€ . In rest sa va vad din 2022 cum scoateti camada cu FMI ca dracul va Ia. In rest eu revin la plimbari prin occident. Si pe urma voi fi europarlamentar voi avea cel Putin 2 mandate, ca sunteti multi si voi lua si pensie + Plus pensie speciala si din Romania si din UE si asa vreo 20000-25000€ Plus scapat de multele dosare, puscarie si placerea de a va fresca ridichia cum imi place cu PNL ul meu ce pana mea…

  20. Pt COZMIN…ce ai spus acolo trebuie sa faca parlamentul NU guvernul. Votez USR PLUS.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.