Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect privind recunoaşterea activităţii economice desfăşurate de către persoanele fizice autorizate (PFA) ca fiind vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate.
Proiectul a fost adoptat cu 82 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 43 de abţineri.
Propunerea legislativă, iniţiată de parlamentari USR PLUS, are ca obiect de reglementare completarea OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale cu un nou articol potrivit căruia activitatea prestată de PFA să fie considerată vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate.
„Prin prezenta propunere legislativă se urmăreşte a se stabili accepţiunile expresiilor ‘vechime în muncă’ şi ‘vechime în specialitate’, ambele având înţelesul de ‘perioadă în care PFA a desfăşurat activitatea economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale’, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată”, se arată în raportul întocmit de comisia de specialitate.
Potrivit unui amendament admis, activităţile economice desfăşurate de persoana fizică autorizată constituie vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate „dacă activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară şi este înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii”.
Propunerea legislativă pentru completarea OUG nr. 44/2008 va fi trimisă spre dezbatere şi adoptare la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Sursa foto: Pixabay
Aleluia! Hai cu normalitatea. Chiar daca vechimea respectiva nu se cere decat la candidatura pentru posturi la stat. Privatii stiau sa ia in considerare vechimea pe PFA, chiar daca legea nu o considera vechime. Legea asta nu afecteaza pensia, care se calcula corect si in lipsa ei.
zici usr si tragi apa, nu are nici un efect legea asta… trebuia sa se considere vechime proportional cu veniturile raportat la salariu minim, asa …