Semne de război: Ce conflicte ar putea destabiliza lumea în 2026

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Confruntările dintre Kiev și Moscova, care vor intra în februarie în al cincilea an, situația volatilă din Pakistan, tensiunile din Marea Roșie și intensificarea militarizării în America Latină și Caraibe ar putea marca anul 2026, avertizează Armed Conflict Location & Event Data Project (ACLED). Organizația internațională de cercetare, care monitorizează violența politică și conflictele în timp real, prognozează că instabilitatea este pe cale să se intensifice în mai multe regiuni-cheie de pe glob.

Instabilitate crescută

Pe măsură ce lumea intră într-un an marcat de tranziții politice, incertitudine economică și rivalități geopolitice tot mai ascuțite, noi evaluări ale conflictelor avertizează că instabilitatea este pe cale să se intensifice în mai multe regiuni importante. ACLED – un proiect global care colectează și verifică date despre violență politică, conflicte, proteste, lovituri de stat, represiune de stat, atacuri ale grupărilor armate, etc. – a identificat zonele de pe glob cele mai expuse riscului de escaladare în 2026.

Potrivit Newsweek, aceste puncte fierbinți arată cum conflictele adânc înrădăcinate, fragilitatea statului și actorii nestatali adaptabili pot modela peisajul securității internaționale în lunile următoare.

Multe dintre presiunile care au definit ultimii ani – grupări armate fragmentate, guverne slăbite și rețele criminale în expansiune – converg cu factori declanșatori noi, de la alegeri contestate la schimbări în alianțele regionale.

Conflictele care se preconizează că se vor intensifica în 2026 se intersectează cu comerțul global, fluxurile energetice, migrația și balanța de putere dintre actorii regionali și internaționali, spun experții. Potrivit acestora, instabilitatea într-o zonă poate produce efecte în lanț în altele, mai ales pe măsură ce conflictele devin tot mai fragmentate și sunt conduse de grupări armate descentralizate, alianțe schimbătoare și tactici asimetrice.

Pentru factorii de decizie, organizațiile umanitare și instituțiile globale, anticiparea acestor dinamici este esențială. Înțelegerea locurilor unde instabilitatea este cel mai probabil să se adâncească ajută la pregătirea, stabilirea priorităților diplomatice și planificarea răspunsurilor la crize într-un an politic încărcat.

Lista ACLED a conflictelor care ar putea destabiliza lumea în 2026 a venit în contextul în care institutul de cercetare a indicat că, la nivel mondial, unul din șase oameni a fost expus la conflict în 2025, după ce atacurile deliberate asupra civililor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

Organizația a înregistrat peste 185.000 de incidente de “violență politică” anul acesta – echivalentul a peste 550 pe zi.

Măsurătoarea ACLED privind “expunerea globală la conflict” reprezintă numărul de persoane care trăiesc la mai puțin de cinci kilometri de un eveniment violent cu motivație politică, definit ca o bătălie, o confruntare armată, o explozie, un atac cu dronă sau orice altă formă de violență directă sau indirectă împotriva civililor. Calculul include, de asemenea, folosirea forței excesive împotriva protestatarilor și violența de tip mafie.

Cifra “unul din șase” a fost calculată incluzând pe oricine se află într-un perimetru de cinci kilometri de orice formă de violență politică. Asta include, de exemplu, violența bandelor din Haiti sau Brazilia, dar și și atacurile împotriva proprietăților premierului britanic Keir Starmer, considerate acte de violență împotriva civililor.

ACLED a indicat că aproximativ 1,2 miliarde de oameni din 156 de țări au fost “expuși” conflictului în acest an.

Conflictele din 2025 au fost concentrate în principal într-un număr restrâns de zone, precum Ucraina și Gaza. Pe primul loc se află fâșia palestiniană, unde fiecare locuitor este expus conflictului. Urmează Siria, unde peste 85% din populație trăiește aproape de violențe politice continue.

Ucraina este, de asemenea, o zonă de război, dar acolo doar aproximativ 8% din populație a trăit la mai puțin de cinci kilometri de violență clasică – lupte armate și bătălii – arată datele ACLED.

În Somalia și Siria, cifrele sunt mult mai mari: 53% și respectiv 41%.

Oamenii care trăiesc în aceste puncte fierbinți experimentează expunere repetată, ceea ce face situația lor mult mai gravă decât sugerează cifra generală, a indicat institutul de cercetare.

Potrivit datelor UCDP (Uppsala Conflict Data Program, un program de cercetare al Universității Uppsala din Suedia), Ucraina a înregistrat cel mai mare număr de decese direct cauzate de conflict armat în 2025, totalizând 49.032 – aproximativ 126 la 100.000 de persoane.

În comparație, bolile netransmisibile au provocat aproximativ 730 de decese la 100.000 de persoane în Ucraina, iar bolile transmisibile sau infecțioase aproximativ 170 la 100.000 de persoane.

Revenind la ACLED, datele și analizele institutului pentru 2026 au evidențiat 10 regiuni, de la America Latină la Orientul Mijlociu, în care grupări armate, alianțe în schimbare și conflicte în curs sunt pe cale să reconfigureze dinamica securității.

America Latină se confruntă cu militarizarea

În întreaga Americă Latină și Caraibe, tensiunile cresc, în special în Venezuela, iar amenințările SUA privind o intervenție riscă să destabilizeze ordinea internă și să se extindă către statele vecine.

De exemplu, forțele speciale americane au capturat miercuri un petrolier în largul coastelor Venezuelei, marcând o escaladare puternică a campaniei de presiune a Administrației de la Washington asupra guvernului lui Nicolás Maduro.

Președintele Donald Trump a declarat că petrolierul este “cel mai mare care a fost capturat vreodată.”

Imagini video publicate de guvernul SUA au arătat soldați înarmați urcând la bordul navei, despre care procurorul general Pam Bondi a spus că era folosită pentru a transporta petrol supus sancțiunilor, provenit din Venezuela și Iran.

Caracasul a denunțat rapid acțiunea, numind-o un act de “piraterie internațională.” Mai devreme, președintele Maduro declarase că Venezuela nu va deveni niciodată “o colonie petrolieră.”

BBC a notat că Administrația Trump acuză Venezuela că introduce narcotice în Statele Unite și și-a intensificat în ultimele luni eforturile de a-l izola pe președintele Maduro. De partea sa, Venezuela – care găzduiește unele dintre cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume – a acuzat Statele Unite că încearcă să îi fure resursele.

Revenind la analiza ACLED, experții spun că acest climat mai amplu de presiune și incertitudine determină guvernele din America Latină să extindă rolul armatei în activități de poliție și să aprofundeze cooperarea în materie de securitate cu parteneri externi. Țări precum Bolivia, Chile, Honduras, Costa Rica, Peru, Columbia și Brazilia sunt așteptate să adopte măsuri de securitate mai dure înainte de alegeri, în timp ce “politicile militarizate de război împotriva criminalității” și aplicarea represivă a legii riscă să intensifice violența, să împuternicească actorii statali să comită abuzuri și să erodeze și mai mult libertățile civile.

Aceste dinamici regionale pregătesc terenul pentru crize locale, inclusiv în Ecuador, unde bandele consolidate și resursele administrative și operaționale întinse la limită vor alimenta probabil insecuritatea în creștere.

Violența criminală din Ecuador

Ecuador se remarcă drept un punct fierbinte, bandele de criminalitate organizată fiind de așteptat să reziste reformelor din închisori. În acest context, analiza prognozează atacuri cu motivație politică înaintea alegerilor locale din 2027.

Evoluțiile din Columbia și Peru, alături de operațiunile militare americane din Caraibe și Pacific, pot intensifica și mai mult criminalitatea, traficul și presiunile legate de strămutare. Insecuritatea crescândă din Ecuador ilustrează un model mai larg în regiune: răspunsuri militarizate care nu reușesc să controleze violența – o provocare reflectată în alte părți ale lumii, spun comentatorii.

Ucraina sub presiune

În Europa, Ucraina a depășit repetat așteptările în rezistența la avansurile Rusiei, dar se confruntă acum cu provocări critice pe măsură ce conflictul intră într-o fază potențial decisivă. Forțele ruse intensifică ofensivele în Donețk, extind atacurile cu rază lungă asupra orașelor și infrastructurii energetice și presează pentru concesii teritoriale.

ACLED a înregistrat un record absolut de peste 26.500 de evenimente de luptă în Ucraina în primele 11 luni din 2025.

Creșterea de 53% comparativ cu 2024 este rezultatul intensificării eforturilor Rusiei de a cuceri restul regiunii Donețk, al intensificării luptelor în regiunea Zaporijjia și al extinderii confruntărilor în regiunile Dnipropetrovsk și Sumî. Creșterea și dispersia bătăliilor indică efortul Rusiei de a copleși forțele ucrainene subdimensionate, de a captura mai mult teritoriu și de a impune Ucrainei și susținătorilor săi condițiile sale de negociere.

Experții au notat că trupele ucrainene sunt întinse la limită, apărarea antiaeriană rămâne sub presiune, iar politica SUA sub președintele Trump se recalibrează ca răspuns la acțiunile Moscovei, în timp ce președintele Vladimir Putin caută să slăbească coeziunea occidentală.

Participând doar superficial la negocieri, Rusia va încerca să înfrângă Ucraina în Donețk, să epuizeze populația civilă din restul Ucrainei prin lovituri cu rază lungă și să divizeze aliații Ucrainei cu privire la costurile războiului.

Rusia a respins oferta SUA de încetare a ostilităților în schimbul relaxării sancțiunilor și al recunoașterii de către Washington a jurisdicției ruse asupra Crimeei. Pe lângă nevoia de a se prezenta drept “victorioasă” prin cucerirea întregului Donbas, autoritățile ruse au și motive practice pentru a prelua restul regiunii Donețk: nu au reușit să atenueze criza de apă potabilă din aglomerația urbană Donețk, deoarece sursele de apă se află în partea controlată de Ucraina. Ucraina nu va avea altă opțiune decât să apere partea pe care o controlează, pentru a evita avansul Rusiei dincolo de fortificațiile majore spre centrul șării.

Bătălia pentru aglomerația urbană Sloviansk-Kramatorsk ar putea determina dacă Ucraina cedează în fața cererilor Rusiei, care se reduc la legitimarea anexării teritoriilor ucrainene, schimbarea guvernului de la Kiev și slăbirea armatei ucrainene, spun analiștii.

Rusia va continua să preseze pe alte segmente ale frontului de 1.200 de kilometri, urmărind să disperseze forțele ucrainene și să ocupe constant localități – oricât de mici și distruse – pentru a-i transmite conducerii ruse impresia unui progres constant și pentru a-și crea atuuri de negociere.

Provocarea diplomatică majoră a Ucrainei va fi să mențină sprijinul aliaților europeni, în special după ce Administrația Trump a redus ajutorul militar, a întrerupt repetat livrările convenite de arme și informații și a părut înclinată să accepte termenii de negociere ai Rusiei.

Determinarea SUA de a încheia războiul – chiar și în condiții nefavorabile Ucrainei – va pune presiune asupra Europei, care finanțează acum înarmarea Ucrainei și trebuie să acopere un deficit bugetar masiv al Ucrainei la începutul lui 2026. Campania de sabotaj suspectată a Rusiei și perturbările provocate de drone neidentificate în Europa testează limitele clauzelor de apărare colectivă și voința SUA de a le garanta. Aceste puncte de presiune pot influența opinia publică și politicile europene în direcția prioritizării propriei securități.

Modul în care va evolua războiul anul viitor va avea implicații de durată pentru securitatea europeană și pentru aliniamentele globale.

Armata din Myanmar, în fața rezistenței

Mutând atenția către Asia, analiștii spun că Myanmar este exemplul care arată ce se întâmplă când constrângerea exercitată de stat poate perpetua instabilitatea. Sprijinul Chinei pentru alegerile care încep la 28 decembrie 2025 urmărește descentralizarea puterii de la liderul loviturii de stat, Min Aung Hlaing, și instituirea unui guvern civil acceptabil pentru comunitatea internațională, accelerând potențial comerțul și securizând proiecte din inițiativa Belt and Road.

Totuși, armata rămâne profund nepopulară și este puțin probabil ca alegerile forțate să aducă stabilitate. Peste 100 de civili au fost deja arestați în baza noii legi electorale, iar grupările de rezistență continuă să blocheze votul în zonele pe care le controlează, crescând riscul unei violențe extinse. Chiar și cu susținere externă, dependența juntei de diviziuni etnice, coerciție și parteneriate la graniță este probabil să perpetueze instabilitatea și suferința umanitară pe tot parcursul lui 2026.

Provocări de securitate în Pakistan

În Asia de Sud, Pakistanul se confruntă cu un mediu de securitate volatil. Presiunea militară constantă asupra militanților este subminată de angajarea politică limitată cu grupurile baloșe și paștune și de existența refugilor sigure în Afganistan.

Granița fragilă dintre Pakistan și Afganistan permite celor din TTP (Tehrik-i-Taliban Pakistan, o organizație militantă pakistaneză afiliată ideologic talibanilor, responsabilă pentru atacuri în Pakistan și activă de-a lungul frontierei cu Afganistan) și altor militanți să se retragă și să se regrupeze, în timp ce milițiile locale și atacurile cu drone pot destabiliza și mai mult regiunea.

Activitatea separatistă din Balochistan este probabil să crească, alimentată de cultivarea opiului, disputele miniere și finanțarea ilicită, creând puncte de tensiune suplimentare care pot ajunge în centre urbane. Fără cooperare afgană sau o schimbare majoră în strategia Pakistanului, violența sporadică s-ar putea extinde către orașe, agravând problemele de securitate.

Tensiunile de la Marea Roșie

Marea Roșie rămâne un coridor cu risc ridicat pentru comerțul global, unde încetarea focului dintre Israel și Hamas și pauza în atacurile Houthi oferă doar o șansă fragilă de stabilizare. Rebelii Houthi păstrează capacități de atac cu drone și rachete cu rază lungă, iar coordonarea lor în creștere cu AQAP (ramura Al-Qaeda din Peninsula Arabică, activă în Yemen și Arabia Saudită), al-Shabaab și IS Somalia (filiala Statului Islamic din Somalia) amenință extinderea influenței militante în Marea Roșie și Cornul Africii. Rivalitățile regionale persistente, inclusiv tensiunile dintre Etiopia și Eritreea, alături de agendele concurente ale puterilor din Golf și ale actorilor internaționali, lasă coridorul extrem de vulnerabil la conflicte prin actori proxy, escaladări bruște și perturbări ale comerțului global.

Extinderea activității militanților în Sahel

În Africa, regiunea Sahel – Mali, Burkina Faso și Niger – rămâne un teatru central al confruntării dintre afiliații al-Qaeda și Statul Islamic, care avansează către coasta Africii de Vest, exploatând tranziții politice, instituții slabe și alianțe schimbătoare.

Sahelul și vestul Nigeriei se contopesc tot mai mult într-un singur teatru volatil, cu JNIM (Jama’at Nusrat al-Islam wal-Muslimin, principala alianță jihadistă afiliată Al-Qaeda din Sahel), ISSP (filiala Statului Islamic din regiunea Sahel), facțiuni ISWAP (ramura Statului Islamic din Africa de Vest) și bandiți locali care intensifică violența. Milițiile slabe, armatele suprasolicitate și sprijinul extern limitat cresc riscul destabilizării politice, fragmentării teritoriale și unui potențial efect de domino în regiune, avertizează experții.

Războiul civil din Sudan

Sudanul exemplifică fragilitatea controlului statului în zonele de conflict, a notat ACLED. Forțele armate sudaneze (SAF) și rivalii lor din Forța de Reacție Rapidă (RSF) continuă să își consolideze teritoriile în regiunile estice și vestice, extinzând ofensivele în Kordofan și Darfur și îmbunătățind capacitățile aeriene și de drone.

Tensiunile interne dintre facțiuni, dependența de miliții rivale și atacurile extinse asupra civililor fac din acest conflict cel mai mortal pentru populația civilă din Africa, în timp ce eforturile internaționale de încetare a focului și negocierile politice întâmpină obstacole majore.

Conflictul dintre SAF și RSF a izbucnit în aprilie 2023 atunci când negocierile privind integrarea RSF în armata națională au eșuat, scoțând la iveală rivalitatea profundă dintre șeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Burhan, și liderul RSF, Mohamed Hamdan Dagalo – Hemedti, precum și lupta pentru controlul resurselor și al aparatului de stat. De atunci, războiul s-a extins masiv: RSF a cucerit părți întinse din Darfur și regiunea de vest, în timp ce SAF a menținut controlul asupra unor zone din nord și est, inclusiv asupra infrastructurii aeriene.

Rezultatul este una dintre cele mai grave crize umanitare din lume: zeci de mii de oameni au murit, milioane au fost strămutați, iar atrocitățile din Darfur au reaprins temerile de genocid. Implicarea actorilor externi – Egiptul sprijină SAF, iar Emiratele Arabe Unite susțin RSF – a transformat conflictul într-un război regionalizat și extrem de greu de oprit.

Israel și Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu intră în 2026 sub o presiune semnificativă, cu conflicte suprapuse, tranziții politice și dispute nerezolvate care modelează peisajul regional. Israelul gestionează mai multe fronturi active sau potențiale – în Gaza, Liban, Siria și Iran – unde perioadele de calm ascund tensiuni structurale profunde.

Situația umanitară din Gaza este de așteptat să rămână gravă, operațiunile israeliene în curs, controlul Hamas și supravegherea internațională limitată contribuind la instabilitatea zonei. Câștigurile militare pe termen scurt coexistă cu incertitudini strategice pe termen lung, în special pe măsură ce Iranul își reconstruiește discret capacitățile militare și nucleare, grav avariate după atacurile SUA și Israel din iunie.

Stabilitatea fragilă din Siria

În sfârșit, Siria ilustrează fragilitatea persistentă a statelor afectate de conflict, susțin experții. (https://acleddata.com/report/sectarian-violence-threatens-syrias-chance-stability) În ciuda reformelor de securitate, integrării rebelilor și reluării angajamentelor diplomatice, tensiunile sectare, fragilitatea economică și celulele Statului Islamic lasă țara vulnerabilă la reizbucnirea conflictelor, fronturi schimbătoare și violență de mare intensitate.

Concluzia. Analiștii au notat că, luate împreună, aceste regiuni interconectate subliniază un mediu global de securitate volatil, unde instabilitatea dintr-o țară se poate propaga rapid în America Latină, Africa și Orientul Mijlociu. Zonele de conflict sunt susceptibile să evolueze prin alianțe schimbătoare, teatre urbane de luptă în expansiune și implicarea tot mai mare a actorilor regionali, în timp ce grupările armate și rețelele criminale se pot reorganiza rapid, creând noi incertitudini pentru guverne și agențiile umanitare.

Creșterea strămutării și presiunile transfrontaliere vor intensifica nevoia de sisteme de avertizare timpurie, management coordonat al crizelor și diplomație susținută pentru a preveni escaladarea conflictelor locale în crize regionale mai largi. ACLED avertizează că aceste dinamici pot declanșa efecte în lanț asupra migrației, securității energetice și politicilor internaționale, iar 2026 riscă să devină unul dintre cei mai instabili ani ai ultimei decade.

Surse: ACLED, Newsweek, The Telegraph, BBC