
Selly, cea mai urmărită persoană publică din România – pentru al doilea an consecutiv
Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly, a fost desemnat cea mai urmărită persoană publică din România pe social media, pentru al doilea an consecutiv, potrivit datelor prezentate în cadrul Webstock 2025, cel mai mare eveniment dedicat industriei digitale din România.
Clasamentul a fost realizat pe baza unui sondaj derulat de iSense Solutions, în august 2025, pe un eșantion format din persoane cu vârste între 18 și 65 de ani din toate regiunile țării. Datele au fost prezentate pe scena Webstock (www.webstock.ro), iar în topul celor mai urmărite persoane au mai fost incluse și alte nume importante din divertismentul românesc: Dorian Popa, Mihai Morar, Cătălin Măruță, Andra Măruță și Andi Moisescu.
Cu o comunitate totală de peste 8,5 milioane de urmăritori pe principalele platforme, Selly își consolidează statutul de lider al generației Z și una dintre cele mai influente voci din mediul digital:
- YouTube: 3,81 milioane abonați
- Instagram: 2,1 milioane urmăritori
- TikTok: 2,2 milioane urmăritori
- Facebook: aproape 400.000 urmăritori
De-a lungul anilor, mai multe sondaje l-au indicat ca cea mai urmărită persoana publică. Dincolo de conținutul online, Selly a devenit o figură centrală în industria de entertainment și business din România, dezvoltând proiecte de anvergură cu impact economic și cultural major.
El este co-fondator Beach, Please! — cel mai mare festival din Europa dedicat noii generații, care în 2025 a reunit peste 500.000 de participanți și se pregătește pentru a cincea ediție aniversară, în vara lui 2026. De asemenea, este fondator și CEO al Nibiru — o investiție de peste 50 de milioane de euro doar în prima fază, proiect ce transformă litoralul românesc printr-o nouă stațiune construită de la zero, între Costinești și Tuzla. Nibiru propune un model complet nou de dezvoltare turistică, economică și culturală, punând România pe harta marilor destinații europene.
„Rezultatul confirmă nu doar interesul uriaș al publicului pentru conținutul autentic și curajos, ci și puterea unei generații care vrea să construiască, nu doar să comenteze. Mă bucur că am reușit să transformăm această energie într-o comunitate reală și în proiecte concrete precum Beach, Please! și Nibiru”, a declarat Andrei Șelaru (Selly).
„De mai bine de 15 ani, Webstock urmărește evoluția creatorilor de conținut din România și modul în care aceștia reușesc să inspire și să influențeze comunități întregi. Selly este unul dintre puținii creatori care a reușit să depășească barierele online-ului și să transforme notorietatea digitală într-un fenomen social și economic. Este un exemplu de maturizare a industriei și un reper pentru o nouă generație de antreprenori digitali”, a declarat Cristian Manafu, fondator Evensys și organizator Webstock.
„Clasamentele iSense Solutions realizate pentru Webstock arată dinamica influenței online din România și confirmă cât de repede evoluează percepția publicului. Faptul că Selly rămâne, pentru al doilea an consecutiv, cea mai cunoscută personalitate publică din mediul digital (menționată spontan) demonstrează nu doar forța comunității sale, ci și o încredere constantă în autenticitatea și consistența conținutului pe care îl oferă”, a declarat Alina Zelezneac, Chief Research and Operations Officer, iSense Solutions.
De-a lungul ultimilor ani, Selly a devenit un reper pentru creatori, antreprenori și tineri din România, reușind să treacă dincolo de zona de divertisment și să construiască un ecosistem care conectează educația, inovația și cultura urbană.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.