Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Kirilo Budanov, şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării ucrainean (GUR), a declarat luni că nivelul de trai în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia aminteşte de cel din Cuba din cauza „degradării”, „izolării” şi „prăbuşirii libertăţilor politice şi economice” în insulă de la „venirea comuniştilor de la putere”, o situaţie ce caracterizează şi Transnistria, transmite EFE, citată de Agerpres.
„Teritoriile ucrainene temporar ocupate s-au transformat într-un fel de Cuba”, declară Budanov într-un comunicat difuzat de GUR, în care se referă la situaţia din teritoriile controlate de Moscova în Ucraina, pe care o compară cu cea din regiunea separatistă prorusă Transnistria din estul Republicii Moldova.
De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Cuba a votat în cadrul ONU împotriva condamnării agresiunii militare a Moscovei. Cuba întreţine relaţii economice, militare şi politice strânse cu Rusia şi, potrivit unor informaţii recente, Havana ar fi trimis soldaţi să lupte alături de armata rusă.
În Transnistria, Rusia dispune de un contigent de aproximativ 2.000 de militari, dintre care 1.600 reprezentând efectivele Grupului operativ al trupelor ruse GOTR, restul aşa-numita forţă de pace.
Comunicatul GUR denunţă faptul că autorităţile de ocupaţie instalate de Rusia în estul şi sudul Ucrainei „distrug capitalul social” şi „infrastructurile”, condamnă „educaţia, cultura şi ştiinţa” la degradare şi refuză „orice oportunitate de dezvoltare” pentru comunităţile locale.
Acesta este preţul aşa-numitei „eliberări”, se arată în comunicat, într-o aluzie la discursul preşedintelui rus Vladimir Putin în care acesta justifica invazia rusă în Ucraina.
Așa vrea PSD si la noi, doar amantele si nepoții să o ducă bine nefăcând nimic in slujbe la stat cu salarii nesimțite.
Acel nivel de trai este perfect pentru Noua Rusie… vodca sa fie. Viva Putin.