
Şeful parlamentului de la Erevan propune oprirea difuzării canalelor televiziunii de stat ruse în Armenia
Preşedintele parlamentului armean, Alen Simonian, a declarat marţi că ar trebui „studiată foarte serios” problema opririi difuzării canalelor televiziunii de stat din Rusia pe teritoriul Armeniei, relatează EFE, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Cred că ar trebui să începem să studiem foarte serios problema difuzării canalelor televiziunii ruse în Armenia”, a afirmat şeful legislativului în faţa unui grup de jurnalişti.
Conţinutul acestor canale dăunează relaţiilor dintre Erevan şi Moscova, a spus el, făcând aluzie la comentariile difuzate de posturi de televiziune ruse cu privire la evenimentele din Armenia şi la liderii săi.
„Dacă posturile de televiziune de stat (ruseşti) îşi permit să intervină în afacerile interne ale Armeniei, atunci trebuie să reacţionăm şi, cel puţin, să le scoatem din casele noastre”, a subliniat preşedintele parlamentului de la Erevan.
Anterior, Armenia a calificat drept ingerinţă în afacerile sale interne declaraţiile mai multor oficiali guvernamentali de la Moscova cu privire la cazul miliardarului rus de origine armeană Samvel Karapetian, reţinut sub acuzaţia că ar fi cerut răsturnarea guvernului armean.
Situaţia politică în Armenia este marcată de puternice tensiuni între executiv, condus de ministrul Nikol Pashinian, şi cler, pe care autorităţile laice îl acuză că încearcă să submineze ordinea constituţională.
Ministrul armean de externe, Ararat Mirzoian, a cerut luni politicienilor şi experţilor din Rusia să nu se amestece în conflictul autorităţilor cu Biserica Apostolică Armeană, întrucât este vorba de „o problemă internă”, şi „nu de o luptă” cu această instituţie.
Mai mulţi comentatori ruşi au criticat dur acţiunile guvernului armean în contextul conflictului său cu Biserica, proferând chiar insulte la adresa premierului Nikol Paşinian.
Ciocniri s-au produs vinerea trecută între forţele de ordine şi enoriaşii armeni în oraşul Ecimiadzin, sediul Bisericii Apostolice Armene.
Incidentul, condamnat de catolicosul armean, Garegin II, a avut loc atunci când poliţia a încercat să aresteze un arhiepiscop, împotriva căruia a fost deschis un dosar penal pentru apeluri la răsturnarea puterii.
Mai târziu, acesta a decis să meargă la interogatoriul Comitetul armean de Investigaţii, unde a fost arestat.
Cu o zi înainte, justiţia armeană a ordonat, de asemenea, două luni de arest împotriva unui alt arhiepiscop al Bisericii, Bagrat Galstanian, lider al mişcării de protest „Lupta Sacră”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.