Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Federația SANITAS a declanșat, marți, 28 iulie, greva generală pe termen nelimitat în sistemul public de sănătate și de asistență socială, transmite Mediafax.
„Dragi colegi, începând de astăzi suntem în grevă. Împreună”, a anunțat marți Iulian Pope, președintele Federației SANITAS, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Acesta a susținut că revendicările angajaților din sănătate nu reprezintă privilegii, ci privesc condițiile de muncă, salarizarea și funcționarea sistemului public.
„Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii. Cerem responsabilitate față de oamenii care muncesc și față de pacienți. Cerem să înțeleagă faptul că Sănătatea nu se conduce împotriva oamenilor care o țin în picioare”, a transmis Iulian Pope.
Angajații din peste 400 de spitale din țară participă la greva generală.
În timpul grevei vor fi asigurate urgențele și serviciile medicale obligatorii. Potrivit SANITAS, unitățile sanitare vor menține cel puțin o treime din activitatea normală, astfel încât viața și sănătatea pacienților să nu fie puse în pericol.
Mai multe spitale au anunțat că activitatea va continua normal în secțiile esențiale, precum unitățile de primiri urgențe, terapia intensivă, dializa, oncologia și camerele de gardă. Unele consultații și servicii care nu reprezintă urgențe ar putea fi reprogramate.
Sindicaliștii cer o lege a salarizării corectă, negociată cu organizațiile sindicale, care să elimine diferențele dintre categoriile profesionale și să nu ducă la scăderea veniturilor.
SANITAS contestă și modificarea sporurilor acordate pentru riscurile profesionale, munca de noapte, turele de weekend și sărbătorile legale. Federația susține că peste 30% dintre angajații sistemului sanitar ar putea rămâne fără sporuri, deși condițiile în care lucrează nu se schimbă.
Federația cere și deblocarea angajărilor. Potrivit sindicaliștilor, lipsa personalului duce la ture greu de acoperit, suprasolicitarea angajaților și mai puțin timp acordat pacienților.
Printre revendicări se numără și îmbunătățirea condițiilor de muncă, protejarea personalului administrativ și a angajaților din asistența socială, precum și consultarea sindicatelor înainte de adoptarea deciziilor care afectează salariații.
SANITAS susține că greva va continua până când Guvernul va relua negocierile și va prezenta un proiect al legii salarizării elaborat împreună cu reprezentanții angajaților.
Federația a reclamat și presiuni asupra salariaților care au anunțat că participă la grevă. Potrivit SANITAS, conducerile unor unități ar fi cerut liste cu numele greviștilor, în vederea suspendării contractelor de muncă.
Sindicaliștii afirmă că suspendarea contractului poate fi făcută numai în perioada în care angajatul participă efectiv la grevă, nu înainte de începerea protestului.
Greva generală a fost precedată de greva de avertisment din 20 iulie, desfășurată timp de două ore în peste 480 de unități sanitare din țară.
Dacă greva liderilor de sindicate afiliați PSD-ului va avea ”succes”, corect ar fi ca după pierderea banilor din PNRR spitalele care sunt mai mult goale să fie închise.
Curios este cum angajatii se pling de salarii in conditiile in care spaga de angajare este de mii de euro, incepind cu soferii si infirmierele. La medici mai adaugam un ordin de marime. Toti ameninta ca parasesc sistemul , dar nu pleaca unul.
Foarte bine!
Un medic specialist își aduce bani în plus prin gărzi de noapte și weekenduri lucrate
Deci prin munca
Demnitarii primesc printr-o lege fixa salariu,decontare totala,zeci de mii de lei lunar pentru cabinete…și cu legea asta ar primi și mai mult
E normal pt celelalte categorii profesionale sa se simtă nedreptățiți,pana la urma lor li se scade din venituri