Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, va participa online și nu fizic la summitul formatului București 9 din capitala României, potrivit unui anunț al instituției. La începutul săptămânii, prezența sa fusese anunțată în format fizic.
Jens Stoltenberg a fost diagnosticat cu zona zoster, a declarat un oficial al Alianţei Nord-Atlantice, citat de News.ro.
Bucureștiul găzduiește vineri o întâlnire a șefilor de stat din estul Europei, format diplomatic cunoscut drept București 9.
Gazdele summitului sunt președinții român și polonez Klaus Iohannis și Andrzej Duda. (Sursa foto: Kenzo TRIBOUILLARD / AFP)
Mircea Geoană își face încălzirea de la 4 dimineața.
O fi „antibody-dependent enhancement”?
Oricum, multa sănătate!
N-are cum. Are Zona Zoster.
Moare ca Soigu?
Șoigu doar a făcut infarct de la eșecul catastrofal al Rusiei în Ucraina.
De ce nu te duci voluntar in Ucraina ca să participi direct la victoria asupra rușilor?
Nici măcar nu negi că Rusia a eșuat catastrofal în Ucraina.
Are „Zona Zoster” …”Zona 51″