Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Washingtonul nu caută să schimbe regimul de la Moscova, dă asigurări duminică secretarul de Stat american Antony Blinken, care consideră că această problemă este ”de resortul ruşilor”, încercând astfel să clarifice declaraţii făcute sâmbătă, în Polonia, de către preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.
Preşedintele american Joe Biden l-a catalogat sâmbătă, la Varşovia, pe omologul său rus, Vladimir Putin, drept un ”măcelar” şi a apreciat că acesta ”nu poate rămâne la putere”.
Casa Albă a minimalizat imediat declaraţiile lui Biden şi a dat asigurări că acesta nu a îndemnat la o ”schimbare de regim” în Rusia.
Biden voia să sublinieze că ”Putin nu poate fi autorizat să lanseze un război sau o agresiune împotriva Ucrainei sau oricui altcuiva”, a declarat Antony Blinken.
”Aşa cum ne-aţi auzit repetând, nu avem vreo stratege de schmbare a regimului în Rusia sau oriunde altundeva”, a subliniat el în cursul unei vizite la Ierusalim.
Şeful diplomaţiei americane a subliniat că, ”la fel ca în orice alt caz”, o schimbare de regim este ”de resortul ruşilor”.
Blinken a făcut aceste declaraţi într-o conferinţă de presă comună cu omologul său israelian Yair Lapid.
El a sosit sâmbătă seara în Israel pentru a participa la o reuniune ”istorică” a omologilor săi din ţări arabe care şi-au normalizat recent relaţiile cu Israelul şi cu Egiptul, în cadrul unui turneu în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord.
sursa: News.ro, Sursa foto: Twitter / Secretary Antony Blinken
SUA incearca de cativa ani sa-l rastoarne pe Putin.
toti aia care faceau proteste prin rusia erau oamenii americanilor dar SUA a esuat grav.
acum UE si SUA vor sa-l dea jos pe Putin cu forta dar nu vor sa recunoasca, ii pedepsesc pe Rusii NEVINOVATI ca aia sa iasa in strada si sa atace guvernul rus si sa produca o revolutie
SUA si UE viseaza la 1917. Vor ceva gen Siria, Egipt, Libia. Biden e expert
Adică unii îi “pedepsesc” pe ruși că așa vor ei, nu ca au o conducere pe care a ales-o poporul rus(falsificând, dar nu contează). Adică nu Putin și-a căutat-o invadând Ucraina, dar SUA si UE… ce e in mintea ta de șoșoc, copile?
Dacă vine vorba de răsturnare, Putin a fost dintotdeauna răsturnat fata de civilizație, ceea ce se poate vedea și la tine.
Bietul moshica, iarāsi vorbeste CE nu trebuia
Sperăm totuși să fi spus adevărul 😂😂😂
Noi suntem aproape siguri ca e adevarat ca daca nu au pus-o. 🙂
Domnul Blinken are perfectă dreptate , ținta finală nu este răsturnarea lui Putin , ci distrugerea Rusiei (CSI) în conformitate cu un scenariu asemănător cu cel care a distrus Iugoslavia , dar mai elaborat deoarece Rusia este puțin diferită de Iugoslavia .
E tot mai greu de găsit explicații pentru ce faceți in Ucraina 😂😂😂
Sa intelegem ca urmeaza sa fim anuntati ca rusii se retrag in Rusia sa elibereze rusia? 🙂
Asa o fi in politica, dar prea multa politete si bagare de seama nu cred ca este buna. La fel si cu Macrou care se da mare paciifst acum. Lehamite!
Nu vezi tot tabloul. 🙂
Dementia Joe vorbeste prostii,nu?
A ta vedem ca e in stadiu terminal. 🙂
Uncle Sam este senil rău, face afirmații publice care nu sunt demne unui șef de stat.
Se crede atotputernic, dar e greu cu rușii!