Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prezentă în emisiune la Antena3, șefa Curții de apel București, Liana Arsenie, a afirmat că Recorder nu i-a solicitat un interviu cu privire la acuzațiile publicate în materialul privind corupția din justiție, deși reporterii Recorde au publicat în două rânduri cererile de interviu pe care i le-au adresat și refuzul acesteia. Pe tema problemelor din Justiție, Arsenie a afirmat că i-a cerut în scris președintelui Nicușor Dan să o primească în audiență, lucru care până în prezent nu s-a întâmplat.
Liana Arsenie, considerată o loială a Liei Savonea, e în centrul scandalului din justiție, după achitările pe bandă pronunțate de Curtea de Apel.
Chestionată de moderatoare despre ceea ce ar vrea să-i transmită lui Nicușor Dan, șefa Curții de apel București a spus că i-ar cere să se raporteze diferit la justiție, avertizând că argumentele președintelui „erodează statul de drept”.
„I-aș spune că atunci când susține că sistemul de justiție este condus prin teroare, prin presiune, prin persecuție, să se gândească că răul pe care-l face nu este la adresa acelor magistrați, ci este răul care vizează sistemul de justiție în ansamblu, e un rău care șubrezește, erodează statul de drept, pentru că dacă cetățenii nu mai au încredere că hotărârea judecătorească este rezultatul legii și al apărării, al independenței judecătorului, atunci statul de drept este în pericol. Statul de drept nu e în pericol cu o justiție independentă și imparțială, nu este în pericol cu un corp al judecătorilor puternici, este în pericol cu cu o putere judecătorească coordonată politic”, a spus Arsenie.
Judecătoarea a mai afirmat că s-ar dori „o preluare asupra curții de apel”: „o conservare a puterii, un plan cinic de preluare a puterii judecătorești. Ne gândim la rigoare științifică. Folosim expresii și imagini care pot să creeze emoții. Constituția prevede trei piloni ai statului. Împărțirea puterii și un echilibru. Toate puse într-o mână înseamnă dispariția statului de drept”.
În interviu, Arsenie a mai spus că nimeni nu vrea să i scape pe corupți. „Discursul de la nivel public este unul politicianist care nu are legătură cu lupta împotriva corupției. A dispărut spectacolul mediatic, este clar specificat că urmărirea penală nu e publică. Suntem într-o stare de normalitate în care nu putem încurca dreptul cetățeanului la informare cu mediatizarea”.
In Romania, toate j!godiile se victimizeaza cand sunt prinse ca fac tot felul de mizerii. Liana Arsenic e una dintre ele.
Mult succes d-na Arsenie,dar cu actuala Conducere a Romaniei,sprjinita si deUE(Comisia Europeana ,condusa de Ursula v-a fi extrem de greu sa opriti politizarea excesiva a Justitiei.
Aurele, CAB se vede că e mai mult sprijinită de tâlharii care jefuiesc averea publică.
Și sprijinul e reciproc.
N-are treabă cu UE.
Nici cu democrația și nici cu statul ed drept.
E cu clanul Savonea care a făcut din justiția română cârpa de care își șterg picioarele tâlharii.
Doamna Arsenie, lasati-o dracu, sunteti penibila…
Dumneavoastra ati intrat in direct DUPA interviul Recorder, ati avut libertatea/ocazia sa spuneti 1000 de replici. V-ati facut de ras in direct, intarind concluziile Recorder cu „ma suna Lia…”.
Ma intreb daca chiar constientizati gravitatea momentului, va privea o tara intreaga!
PS: Cum puteti merge in studiourile unui puscarias condamnat definitiv de JUSTITIA ROMANA, de la care statul inca nu si-a recuperat prejudiciul??? Alta televiziune nu ati gasit?
PENSII SPECIALE care stiu sa aplice legea doar ca sa scape infractorii
platim taxe sa le dam salariile doar ca sa elibereze pe aia de ne fura
Dintre cele trei puteri ale statului, justitia e singura necontrolata prin vot de popor. O fi corect asa?
@Aurelian
Bun „pamfletul”!
dar pentru mine intrebarea cea mai mare e , cum isi are timp aceasta „distinsa” doamna, care nu mai poate de grija moralitatii si corectitudinii, sa dea interviuri in loc sa gaseasca metode sa elibereze si mai multi infractori