G4Media.ro

Secretarul american al Trezoreriei merge în China/ Janet Yellen va avea discuții…

sursa foto: Uniunea Europeană

Secretarul american al Trezoreriei merge în China/ Janet Yellen va avea discuții „legat de importanţa ca cele două ţări, primele economii mondiale, să gestioneze relaţia într-un mod responsabil”

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, se va deplasa în China de joi până duminică pentru a se întâlni cu oficiali chinezi, a anunţat ministerul de la Washington duminică, notează AFP, citată de Agerpres.

În cursul vizitei sale la Beijing, ministrul american al finanţelor se va întâlni cu membri ai guvernului „legat de importanţa ca cele două ţări, primele economii mondiale, să gestioneze relaţia (lor) într-un mod responsabil”, potrivit Departamentului Trezoreriei.

Janet Yellen intenţionează, de asemenea, să sublinieze necesitatea de a „comunica direct asupra problemelor de interes şi de a lucra la abordarea provocărilor globale”.

„Nu ne aşteptăm la vreun progres semnificativ (în relaţiile dintre cele două ţări) de la această călătorie”, a temperat un oficial din cadrul Departamentului Trezoreriei.

„Cu toate acestea, sperăm să avem discuţii constructive şi să stabilim canale de comunicare pe termen lung” cu China, a adăugat responsabilul.

În aprilie, secretarul Trezoreriei a detaliat principiile care ghidează relaţiile economice ale Statelor Unite cu China.

Guvernul american caută în primul rând „să-şi protejeze interesele de securitate naţională, precum şi pe cele ale aliaţilor săi”.

De asemenea, intenţionează să „apere drepturile omului prin acţiuni specifice care nu sunt menite să obţină un avantaj economic”.

Statele Unite mai doresc să stabilească „relaţii economice sănătoase cu China, care să promoveze creşterea şi inovarea” în ambele ţări.

Guvernul Joe Biden doreşte, de asemenea, să „coopereze în probleme globale urgente, cum ar fi schimbările climatice şi reducerea datoriilor” pentru ţările în curs de dezvoltare.

Relaţiile diplomatice şi economice dintre cele două ţări s-au deteriorat treptat din timpul mandatului lui Donald Trump.

În noiembrie, preşedintele american, Joe Biden, s-a întâlnit pentru prima dată în persoană cu omologul său chinez, Xi Jinping, pentru a încerca să atenueze tensiunile.

La mijlocul lui iunie, secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a deplasat la Beijing şi a fost primit de şeful statului chinez, gest interpretat ca un progres diplomatic.

Dar în cursul unei reuniuni de campanie în California la sfârşitul lunii iunie, Joe Biden s-a referit la Xi Jinping ca la un „dictator”, remarci considerate drept o „provocare” de Beijing.

Administraţia Biden a impus anul trecut restricţii la exportul de semiconductori şi componente tehnologice americane în China.

Înainte de asta, a menţinut în vigoare tarifele impuse de Donald Trump asupra sutelor de miliarde de dolari de produse exportate de China în Statele Unite.

„În cursul acestei vizite, dorim să aprofundăm şi să consolidăm frecvenţa comunicării dintre ţările noastre şi să stabilizăm relaţiile, pentru a evita neînţelegerile şi a extinde colaborarea acolo unde este posibil”, a explicat un oficial al Departamentului Trezoreriei.

În plus, Janet Yellen prevede să informeze autorităţile chineze despre „preocupările” privind noua lege antispionaj care a intrat în vigoare sâmbătă în China, potrivit oficialului.

Acest text oferă guvernului o marjă de manevră extinsă pentru a lupta împotriva ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, ceea ce a stârnit îngrijorări în rândul companiilor străine implantate în China.

Secretarul Trezoreriei şi echipele sale doresc „să înţeleagă mai bine modul în care acest stat (China) intenţionează să aplice această lege”, a subliniat oficialul american.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...