G4Media.ro

Se reiau lucrările de reabilitare a Crucii Eroilor de pe Vârful Caraiman,…

Se reiau lucrările de reabilitare a Crucii Eroilor de pe Vârful Caraiman, din Munții Bucegi

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că se reiau lucrările de reabilitare a „Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”, din Munţii Bucegi, de lângă Vârful Caraiman.

„Joi, 9 iulie, vor fi reluate lucrările de reabilitare a monumentului istoric Crucea Eroilor, situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman. Lucrările au intrat în conservare în data de 2 decembrie 2019, după ce au fost efectuate măsurile specifice de pregătire a monumentului pentru anotimpul rece, iar în urmă cu aproape o săptămână, constructorul a început refacerea organizării de şantier, transportul materialelor, reamenajarea împrejmuirii şi verificarea echipamentelor”, se arată într-un comunicat transmis de MApN.

Anul acesta vor fi sablate ultimele tronsoane metalice, soclul şi platforma de acces la monument, va fi acoperită anticoroziv întreaga structură metalică şi se vor finaliza amenajările interioare. De asemenea, se vor monta lămpile electrice şi instalaţiile interioare de iluminat şi va fi realizată instalaţia de ventilaţie în subsol. Periodic, echipa de implementare a proiectului compusă din specialişti din cadrul Secretariatului general şi Direcţiei domenii şi infrastructuri efectuează vizite de lucru la monument, pentru verificarea stadiului lucrărilor”, precizează MApN.

Până acum au fost făcute, printre altele, reţelele exterioare (branşamentul electric în lungime de 3.000 m, căminele de tragere, instalaţia priza de pământ şi de paratrăsnet), structura metalică, soclul şi platforma de acces.

„În calitate de administrator legal al monumentului, Ministerul Apărării Naţionale derulează, în perioada 9 mai 2016 – 30 septembrie 2022, proiectul cu titlul ‘Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor ‘Crucea Caraiman’/ Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)’, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1. – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Valoarea proiectului este de 19.159.031,29 lei, din care 15.946.043,78 lei reprezintă finanţare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 este valoarea cofinanţării proprii pentru cheltuieli eligibile şi neeligibile”, se mai arată în comunicatul MApN.

Sursa Foto: Captură/Youtube/Crucea Eroilor/Caraiman

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. O istorie a Crucii puteti citi aici:

  2. am plecat de la releu si imi pare rau ca nu am facut crucea beck’s asa cum am promis