Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Castelul Teleki din comuna mureșeană Gornești, unul dintre cele mai valoroase monumente baroce din Transilvania, se redeschide publicului după aproape trei ani de lucrări de restaurare, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
Acestea au fost realizate prin programul „România Atractivă”, cu o finanțare PNRR în valoare de 4,6 milioane de euro.
Joi, 16 iulie, va avea loc conferința oficială de prezentare a rezultatelor lucrărilor și a descoperirilor făcute în timpul intervențiilor, inclusiv a unor picturi murale de mare valoare istorică. Recent, proprietarul castelului, contele Kálmán Teleki, a apreciat calitatea lucrărilor de restaurare, care redau circuitului turistic una dintre cele mai importante bijuterii de patrimoniu ale județului Mureș.
Redeschiderea pentru vizitatori este programată pe 1 august, iar castelul, aflat la 17 km distanță de Târgu Mureș, va găzdui activități culturale, turistice și comunitare.
Construit în secolul al XVIII-lea după planurile arhitectului Andreas Mayerhoffer, edificiul este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din Ardeal, fiind supranumit și „comoara Mureșului”.
Ansamblul impresionează prin arhitectura barocă, parcul dendrologic și statuile alegorice care îl înconjoară.