G4Media.ro

Se lucrează la prima bază de date cu medici prietenoși comunității LGBT

Se lucrează la prima bază de date cu medici prietenoși comunității LGBT

Asociația ACCEPT lucrează la o bază de date care să-i ajute pe membrii LGBTI din România să meargă cu încredere la specialiști fără a se simți discriminați, conform Europa Liberă.

Potrivit celor de la ACCEPT, discriminarea există, iar mulți dintre pacienții LGBT aleg fie să renunțe la a mai cere ajutor după o experiență personală neplăcută, fie să continue cu înfruntarea de remarci jignitoare sau atitudini stereotipice.

Europa Liberă a discutat cu membri ai Asociației ACCEPT, specialiști și pacienți despre cum se manifestă acest tip de discriminare și cum se încearcă din partea ONG-urilor a soluționa o problemă ce ține în principiu de respect reciproc și cunoaștere.

„Am încercat să aflăm măcar în câteva regiuni care sunt cei (medicii sau specialiștii, n.r.) la care bărbații gay, femeile gay și persoanele transgender pot apela la servicii specializate. Același lucru e pentru persoanele infectate cu HIV/SIDA. Și încercăm să acoperim zona Moldovei cu epicentrul Iașiul, zona Banatului – Timișoara – Cluj, cu regiunea respectivă, Bucureștiul și Brașovul. Cam acestea sunt nucleele de rezistență”, a transmis Florin Buhuceanu, directorul Asociației ACCEPT.

Citește articolul complet pe Europa Liberă

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

38 comentarii

  1. Foarte bine! Sa fie publica! Sa stim unde sa nu mergem!

    • Nu te-a invitat nimeni. Ești caraghios! Este vorba de asistență medicală de specialitate oferită unor ființe umane. Urât!

  2. Pârțțțț

  3. o persoana de sex masculin (biologic), care se identifica femeie, va merge la un ginecolog prietenos, pentru un consult de rutina.

  4. E important să te simți în siguranță când mergi la medic. Să fie corect, bun, uman. Toți merităm grijă și tratament corect. Doar că nu toată lumea e bine educată și omenoasă. În spatele unui medic e un om, cu mai multă sau mai puțină inimă și înțelegere.

    • Fanica, sper sa dai peste un medic care sa dispretuiasca macar una din trasaturile care te caracterizeaza, si sa ti-o spuna cu scar ba in fata. Ca sa intelegi care e problema.

    • Fanele, iti doresc sa ai parte de un doctor ultraconservator si homofob cu care sa te intelegi perfect. Sa-l cheme si Ciomu, daca se poate.

  5. Cabinetul doctorului Mengele vă așteaptă, bănuiesc că doctorii vor fi specializați pe fisuri anale și SIDA, nu?

    • Pai da, ca aia specializați in chalamydia, gonoree, herpes genital, hpv, sifilis, sarcini nedorite, etc. sunt tot timpul ocupați cu persoanele heterosexuale. Iar hiv…da…se transmite doar de la bărbat la bărbat…in visele tale.

  6. Vezi? Asta e prostia si ipocrizia locala.
    Transexualitatea e legiferata in Romania. De mult timp. Un fenomen nu foarte intalnit in trecut. In schimb, relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, existente peste tot in lume (de la inceputul umanitatii), nu sunt recunoscute.
    Probleme? Te las sa concluzionezi…

  7. Cand mergeti la medic, ala va intreaba cand va face un EKG, daca sunteti homosexuali, pansexuali samd? Ii trateaza altfel sau cum? Sunt cu ceva mai speciali decat restul?

    • are grija pacientul sa se declare homosexual si apoi sa bage batul prin gard . Adica nu e de ajuns sa fie tratat trebuie sa fie tratat cu bucurie… Pai 99% din pacienti nu sunt primiti cu dragoste de medici , de ce ar fi altfel situatia la homosexuali ?

    • @abc
      Ca să ai tu de ce să te miri.

  8. Perfect vom sti pe cine sa dam afara cand venim la putere.

    • Asa trollache, asumat.
      Cu pregatirea pentru plutonul de executie cum stai? Liste se pot face, dar antrenament la lichidat intelectuali ai deja?

  9. 😡😡😡😡
    Glumesc.Dacă doctorul e bun, poate sa-o trateze și pe Lady Gaga înaintea mea.

  10. Discriminarea exista. Daca nu ai experimentat-o pe pielea ta nu stii cum e aia.
    Au fost vremuri cand romanii pățeau exact asta in Europa de Vest.
    Daca erai român nu te primeau in clinica sau refuzau sa te trateze si te dadeau afara.
    E in natura umana iar in absenta aplicarii consecintelor legale va continua sa se intample.

  11. Vai de capul nostru ce probleme avem…

  12. Ca poate mergem sa le tragem o flegma

  13. Eu nu cred ca vreun medic din Romania ar fi refuzat pana acum vreun lmbtq-ist.
    Intocmirea acestei baze de date are un alt scop.

  14. Să aibă și Simion unde să meargă fara să îl ia aia in ras când îl văd cu fisuri.

  15. elgebetistii au in vizor in special proctologii, vor sa ii roage sa nu mai foloseasca degetul la consultatii ci ceva mai mare si mai lung!

  16. o baza de date cu aia care nu iau spaga nu faceti? ar avea mai mult succes

  17. Daca prin absurd toti cei care au comentat pe aceasta stire ar fi medici, iar o persoana gay ar veni la cabinetul lor e clar de ce fel de tratament vor avea parte. In multe dintre cazuri cred ca ar pleca mai bolnavi de la cabinet decat atunci cand au venit: schiloditi, depresivi.

    Presupun ca procentul de intolerabilitate este extrem de mare si printre medicii reali. De unde cel mai probabil si necesitatea unei astfel de baze de date din pacate.

    Iar daca vorbim despre drepturi:
    https://fra.europa.eu/ro/eu-charter/article/35-protectia-sanatatii

    • spune, rogu-te:
      cum ar putea afla cardiologul ca esti gay?

    • @zzz, uneori unele lucruri ies pur si simplu in evidenta, alteori din istoricul pacientului. Sau poate ca discutia este de asa natura incat o astel dde informatie ar fi necesara diagnosticului si/sau tratamentului. Apoi medicina este vasta, nu se reduce doar la cardiologie.

  18. Ar trebui sa fim intelegatori cu ei si sa nu ne intereseze deloc ce fac ei intre ei. Nu as avea nimic impotriva nici daca s-ar adopta o lege ca ei sa-si schimbe genul printr-o simpla declaratie personala la primarie, cum s-a reglementat recent in alte tari.
    Un singur lucru nu as accepta: ca ei sa mearga in scoli si sa-si faca propaganda. Niciunul nu vrea sa declare ca asa ceva nu vor face.

  19. Tot spurcați rămâneți, indiferent de cat de mult vreți să fiți „normali”. Lumea va desconsidera chiar daca, pe fata, par indiferenți. Ați fost, sunteți și veți rămâne alienați sexual …

  20. Marea majoritare a populație este indiferenta referitor la comunitate LGBT….sunt numai câțiva tâmpiți care reactionaza – de cele mai multe ori – la discriminările voastre de genul acestui comunicat de mare „înțelepciune” din partea voastră. Dacă vrei sa fiți mai tolerați, terminati cu tot felul de comunicate de genul PR noise (ca sa va justificati în fata sponsorilor ca nu folosiți banii numai pentru salarii) ca acesta care sa determine astfel de reacții. Medicii o sa va trateze indiferent cu cine și cum va culcati pentru ca au depus un jurământ. Si fyi, în general cam toți medicii se comporta superior și tratează pe toți ceilalți ca pe niște prosti, deh ei au făcut zeci de ani de facultate pentru a salva oameni și prin urmare sunt zeități pe aceasta planeta.

  21. Aici nu e vorba dacă te tratează „de inima”. Aici e vorba dacă medicul respectiv îți dă tratamente hormonale/face intervenții chirurgicale pentru schimbare de sex..etc. la început asa se pare ca pun problema… sa facă o lista cu cei prietenoși cu comunitatea lgbt. Apoi se va ajunge la o listă cu cei neprietenosi…la care li se va lua dreptul la libera practica în caz ca refuza o astfel de solicitare . La fel cum în SUA de exemplu un cofetar a fost condamnat pentru ca a refuzat sa facă un tort pentru o nunta de gay. În cazul asta despre ce toleranta și acceptare vorbim? Cine devine majoritar și cine minoritar? Dar lumea nu înțelege despre ce e vorba aici… bieții lgbt iști discriminați de toți. Dar el accepta pur și simplu ca eu nu doresc sa fac ceva? Am și eu dreptul ca medic/cofetar sau ce oi fi fiind sa îl refuz..și lgbt istul sa accepte și sa se reorienteze spre altcineva fără scandal? Nu vorbim despre prim ajutor.. tratament medical standard sau altele…

    • Cofetarul din SUA are o afacere privata și este liber să aleagă daca ii vinde cuiva sau nu! Nu poate fi obligat să-si ofere serviciile daca nu vrea. La fel și cluburile private gay care nu pot fi obligate să accepte membrii pride boys la evenimentele lor.
      Corpul meu, proprietatea mea, afacerea mea, banii mei, decizia mea.

    • Și încă ceva, nu e adevărat ce spui, curtea de justiție din Colorado i-a dat câștig de cauză cofetarului.
      El a motivat foarte precis refuzul conform libertății de a-și practica religia, drept garantat de constituția USA.
      Fiind credincios , căsătoriile gay sunt văzute că ceva greșit în religia pe care o practica .

  22. Pai daca doctorul face o clisma sau o colonoscopie, macar sa fie ceva placut 😂

  23. Pentru ca Usr promoveaza homosexualii impreuna cu g4media nu ii voi mai vota. Voi vota Aur. Apasat!

  24. Medicul trebuie sa stie daca pacientul e pe invers. Daca pacientul vine bolnav, te gandesti la GRIDS. Daca vine sanatos, ii face vaccin ca la femeie, de HPV, si teste ca de femeie, gen colposcopie, doar ca in gura si in fund.