Home » Articole » Se înmulțesc criticile la adresa Ministerului rus al Apărării în urma eşecurilor militare care persistă pe câmpurile de luptă în Ucraina

Se înmulțesc criticile la adresa Ministerului rus al Apărării în urma eşecurilor militare care persistă pe câmpurile de luptă în Ucraina

Se înmulțesc criticile la adresa Ministerului rus al Apărării în urma eşecurilor militare care persistă pe câmpurile de luptă în Ucraina
Sursa foto: Twitter / Ukraine | War News 24
Ascultă articolul

Din ce în ce mai mulţi „actori din sistemul politic” rus îşi înmulţesc criticile la adresa conducerii Ministerului rus al Apărării în urma eşecurilor militare care persistă pe câmpurile de luptă în Ucraina în ultimele săptămâni, potrivit serviciilor secrete britanice, relatează Agerpres, conform DPA.

Deşi criticile de până acum nu au vizat conducerea politică, tendinţa de „exprimare publică a disidenţei faţă de establishment-ul rusesc” ar fi „probabil dificil de inversat”, afirmă Ministerul britanic al Apărării într-un buletin actualizat despre situaţia de pe frontul din Ucraina, în baza informaţiilor serviciilor sale secrete.

- articolul continuă mai jos -

Printre principalii critici figurează liderul pro-Kremlin al Ceceniei, Ramzan Kadîrov, şi proprietarul companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, precum şi „prezentatori TV aprobaţi de stat, vedete pop şi o comunitate tot mai vocală de bloggeri militari ultranaţionalişti”.

Cu toate acestea, în cazul lui Kadîrov şi al lui Prigojin, văzuţi ca figuri de frunte al „blocului pro-război”, criticile lor „se bazează pe argumente în favoarea unui angajament mai mare al statului şi a dorinţei de escaladare”.

Anterior, serviciile de informaţii britanice remarcaseră că mai mult de jumătate din tancurile ucrainene sunt în prezent vehicule capturate de la armata rusă, potrivit media de la Kiev.

Ministerul britanic al Apărării publică zilnic buletine actulizate cu privire la cursul războiului Rusiei în Ucraina încă de la declanşarea acestuia la sfârşitul lunii februarie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole