Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul scoțian discută o posibilă excepție de la legea antifumat, care ar permite consumatorilor de droguri să fumeze cocaină „crack” în spații special amenajate și ventilate, în cadrul unor centre de consum supravegheat din Glasgow și Edinburgh, transmite BBC preluat de MEDIAFAX.
Măsura vine după ce autoritățile sanitare au constatat o creștere semnificativă a numărului de persoane care au renunțat la injectarea heroinei și au trecut la fumatul de crack.
Oficialii din Glasgow au cerut extinderea primului centru de consum de droguri autorizat din Regatul Unit, deschis la începutul acestui an în estul orașului, astfel încât să includă cabine speciale pentru fumători.
Potrivit șefei serviciilor sociale din Glasgow, Kelda Gaffney, adăugarea unei astfel de facilități este „esențială” pentru succesul centrului, în condițiile în care consumul de cocaină a devenit predominant.
Datele autorităților arată că utilizarea seringilor a scăzut, în timp ce consumul prin inhalare a crescut, ceea ce schimbă abordarea din perspectiva sănătății publice.
Specialiștii în politici antidrog susțin că fumatul este, în general, mai puțin riscant decât injectarea, dar avertizează că utilizatorii au nevoie în continuare de sprijin medical, social și de locuire.
Scoția se confruntă cu cea mai mare rată a deceselor cauzate de droguri din Europa, scrie BBC.
Anul trecut, cocaina a fost implicată în aproape jumătate dintre cele peste 1.000 de decese, iar în acest an numărul victimelor a crescut cu 8% față de perioada similară din 2024.
Inițiativa se lovește însă de obstacole legale.
Legea scoțiană interzice fumatul în spațiile publice, iar legislația britanică face ilegală facilitarea consumului de droguri.
Pentru funcționarea actualului centru din Glasgow, procurorul general al Scoției a emis o derogare care împiedică urmărirea penală a consumatorilor.
Autoritățile sanitare consideră că această derogare ar trebui extinsă și pentru consumul de crack.