Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Şcolile de la toate nivelurile de educaţie din Iran vor rămâne închise până la sfârşitul lunii martie, după atacurile israeliene şi americane asupra acestei ţări, informează agenția de știri DPA.
Activităţile de predare vor avea loc online, a relatat luni agenţia iraniană de presă Tasnim.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei a declarat pentru agenţia oficială de presă IRNA că această măsură este o reacţie la ”agresiunea militară a regimului sionist cu sprijinul Statelor Unite”.
Măsura se aplică până la finalul anului calendaristic persan, care se încheie pe 21 martie.
O invenție iraniană: online, fără internet