Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Germania, a cărei rată de vaccinare împotriva noului coronavirus este mai mică decât în alte ţări occidentale, se confruntă de câteva săptămâni şi cu o scădere a ritmului de administrare a serurilor anti-COVID-19, informează DPA.
Institutul Robert Koch (RKI), agenţia germană pentru controlul bolilor, a raportat sâmbătă că aproximativ 266.000 de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în această ţară în ziua precedentă. În urmă cu exact o săptămână, acest număr era de 428.375 de doze, în scădere faţă de cele 589.000 de doze administrate acum două săptămâni.
Peste două treimi din totalul dozelor de vaccinuri administrate pe 4 februarie au fost doze de supra-rapel („booster”).
În total, potrivit RKI, 74,4% dintre rezidenţii germani (61,8 milioane de persoane) beneficiază de o „protecţie de bază”, asigurată de obicei de două doze de vaccin. Până acum, 45,1 milioane de rezidenţi germani (54,2% din populaţia ţării) au primit şi doza „booster”.
Cel puţin o doză de vaccin a fost administrată unui număr de 63,2 milioane de rezidenţi germani (75,9% din populaţia ţării).
Obiectivul cancelarului Olaf Scholz de a vaccina 80% din populaţia Germaniei cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul lunii ianuarie a fost astfel ratat.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Nikolaus Bader/Pixabay
Noooo…..nu se poate asa ceva!!!
Cam șoșocari friții aștia.
La noi exista si riscul de a iesi parlit din spital!
Trezeste-te ca esti in romanica…
Amuzant e ca nevaccinata Suceava era top cu vaccinatul Cluj si Timis, in SV se prabuseste Omicron, R9, in Cluj/Timis bubuie, R 28. 🤣
Postac, de asta tre sa fii nebun de sanatos sa te injectezi cu rahat si sa risti de prost sa ajungi la spital. 😉
Județele vaccinate sunt astea cu dăștepții țărișoarei. Informat, infectat, inoculat… au intrat in horă
Turkyie!!!
Poti dezvolta, te rog?
,,Scad vertiginos vaccinările în Germania, unde numărul de persoane inoculate cu serul anti-COVID este oricum mic față de alte state ”
Ba astia dela g4media , pe voi nu v-a invatat guvernul tarii si guvernul de la brusel sa nu mai folositi termenul ,,inoculare ” ? Vreti sa induceti reactie adversa a publicului fata de ser ? Termenul corect este vaccinare .
@ Cosmin
Daca ti-ai ,, inoculat ” serul / serurile ce te mai afli in treaba cu intrebari d’astea ?!
@ 0I0
Din spital poti sa iei si mort . In foarte multe institutii ( publice mai ales ) esti intimpinat cu zimbete la intrare si cu ajutor de inmormintare la iesire .
Tu ai inteles ceva din comentariul ala?
Bravo la Jermanistan.
ha ha ha, drogy nu comenteaza? Si statzi sa vedetzi cand se trezesc nemtzalaii, si o sa i la intrebari pe totzi politicienii de la Merkel incoace, inclusiv pe aia cu ursu. Ca doar nu credetzi ca madamele vor fi lasate sa si consume pensiile in liniste! Tic tac tic tac! Sa va luatzi popcorn!
Bai asta je zis koa-ie, esti un habarnist trist, nu erai tu ala care mergeai prin parcuri sa lingi koaie? tembelulle
76% e destul de bine. Noi avem 41% vaccinați, restul sunt otrepe medievale.
Ti-e frica de cei nevaccinati, acesti indivizi deosebit de periculosi, sau e doar un pretext ca sa urasti pe ceilalti care nu gandesc ca tine?
Vaccinul nu te face nici mai bun, nici macar mai inteligent. Doar te protejeaza de simptome severe, in cazul in care organismul tau nu ar face-o. Stiu, doare sa afli lucrurile astea. Oricum merita sa te trezesti.
Ce sa dezvolte motz de pe koiotz ca asta solicita servicii sexuale pe aici pe forumuri. Un tembell
Drogy, tu esti?