Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sârbii, la fel ca rușii, macedonenii, muntenegrenii, armenii sau o parte dintre moldoveni, bulgari și ucraineni sărbătoresc „Anul Nou” mai târziu pentru că Biserica Ortodoxă Sârbă folosește calendarul iulian, nu pe cel gregorian. Cea mai numeroasă comunitate de sârbi din România trăieşte în Timiş. Mai multe restaurante din Timișoara organizează petreceri speciale cu ocazia Revelionul sârbesc. Unul dintre obiceiurile sârbilor este spargerea paharelor, pentru că se consideră că cioburile aduc noroc.
“Toată lumea știe de tradiția noastră de Crăciun, cu aprinderea badnjakului (stejarului) în curțile bisericilor. Tot așa, la o diferență de 13 zile. La revelion nu sunt diferențe majore. Poate doar spargerea paharelor la miezul nopții, pentru noroc. E adevărat că distracția e ca la sârbi, la maxim. Dacă e să spun ce punem pe masă, e purcelul la proțap. Se fac și sarmale”, a declarat, pentru G4Media, Zelko Adzici de la postul de radio sârbesc Banat Link, un muntenegrean stabilit de mulți ani la Timișoara.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Frev2.jpg)
Revelion sârbesc la Timișoara FOTO Ștefan Both
Calendarul iulian este în urmă cu 13 zile față de calendarul gregorian, cel folosit oficial în România și în majoritatea lumii. Statul sârb folosește calendarul gregorian (Anul Nou oficial e pe 31 decembrie), dar Revelionul din ianuarie este tradițional și religios, legat de calendarul bisericesc.
„Astăzi e o sărbătoare mare, dar noi nu suntem vinovați că facem două Revelioane, două Crăciunuri. Vorbim doar de diferența de calandare. Mulți spun că e pe rit vechi. E greșit spus. Pe rit vechi sărbătoresc lipovenii, rușii. Sârbii și românii au diferență doar calendarul. Nu e nimic diferit în biserică, cum e la ruși. Corect e să spunem că e după calendarul vechi, nu după rit vechi. În anii 1920, Sinodul de la Constantinopol a dorit ca toți să treacă la calendarul nou. Sârbii, rușii și alți câțiva nu au acceptat. De aici diferența de 13 zile. Dar cred că la un moment dat vom ajunge să sărbătorim după un singur calendar”, a mai spus Zelko Adzici.
Sârbii vor desface şampaniile la ora 1 noaptea – miezul nopţii în Serbia, când petrecăreţii îşi urează „Srecna Nova Godina!”.
Pentru că mâine e Sfântul Vasile în caldendarul iulian (în calendarul gregorian e pe 1 ianuarie), Episcopia Ortodoxă Sârbă din Timișoara are pregătit un program special în bisericile sârbești din Banat.
Conform ultimului recensământ, în România trăiesc în jur de 12.000 de sârbi, între care aproximativ 2.200 în Timișoara.
Sarbi ? Cu un singur „i” ?