Home » Articole » Șapte localități din județul Satu Mare au intrat de la miezul nopții în carantină pentru 14 zile. Rata de incidență a depășit 6 cazuri la mia de locuitori

Șapte localități din județul Satu Mare au intrat de la miezul nopții în carantină pentru 14 zile. Rata de incidență a depășit 6 cazuri la mia de locuitori

Șapte localități din județul Satu Mare au intrat de la miezul nopții în carantină pentru 14 zile. Rata de incidență a depășit 6 cazuri la mia de locuitori
Sursa foto: G4Media.ro
Ascultă articolul

Șapte localități din județul Satu Mare au intrat de la miezul nopții în carantină pentru 14 zile. Rata de incidență a depășit acolo, deja, 6 cazuri la mia de locuitori. Carantina presupune noi restricții, inclusiv școală online pentru mii de elevi. Nunțile cu peste 1000 de invitați au fost cauza principală a răspândirii virusului, relatează Digi24.

- articolul continuă mai jos -

Este vorba despre comunele Bixad, Călinești-Oaș, Gherța-Mică, Turț, Batarci, Cămărzana și Târșolț.

„A fost multă lume venită, acum, acasă. Au fost foarte multe evenimente și cred că și asta, că s-a săturat lumea și de restricții, cred că ăsta e motivul”, spune o localnică din Călinești-Oaș.

„Incidența este, din păcate într-o continuă creștere. Aceste comune sunt grupate unele lângă altele, se va puta asigura intrarea și ieșirea. Patrulele de poliție, jandarmerie și poliție de frontieră vor fi prezente în zonă”, spune prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas.

În Călinești-Oaș și în cele șase comune din apropiere nimeni nu va mai putea ieși din casă fără declarație pe propria răspundere. Pe ulițele comunei, câțiva oameni au ieșit să-și facă ultimele cumpărături.

În unele dintre cele șapte localități, rata de incidență a depășit deja 10 cazuri la mie. Peste 50.000 de localnici care muncesc în străinătate au revenit în Țara Oașului în August, spun autoritățile. Județul Satu Mare înregistrează cea mai mare rată de incidență din toată țara, peste 2 la mie.

Știri video

Comentarii
  • Saracutii de ei

    Iarăși? Cât trebuie să treacă să se potolească guvernanții ăștia? Încă nu au înțeles că vom trăi cu virusul pe veci?

    • autoritatile iau masuri pentru ca nu mai au locuri in spital, daca vitele s-ar vaccina si nu ar mai ajunge in spital nu am avea restrictii.
      dar ca de obicei guvernul e de vina, basescu, superman….

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole