Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat, vineri, într-o intervenție la Digi24, că sălile de fitness ar putea să se redeschidă începând cu 15 iunie dacă evoluția epidemiei va permite. ”Sălile de fitness sunt esențiale, e vorba de modul în care practicăm sport. Sunt sute de mii de români care așteaptă acest lucru și avem norme foarte clare la care lucrăm pentru spații închise”, a declarat Stroe.
Întrebat dacă va fi obligatorie folosirea măștii în sală, ministrul sportului a declarat: ”Nu, cu siguranța mască pe față în regim de efort fizic nu se mai impune. Este oarecum imposibil să respiri folosind acea mască”.
El a mai anunțat că salile de fitness vor trebui să respecte anumite reguli privind triajul, termometrizarea clienților, programări prealabile iar numărul de persoane trebuie limitat la suprafața sălii (șapte metri patrați de persoană).
”Acum e o distanță de minim doi metri, putem vorbi de același lucru și la săli. Dezinfectarea aparatelor trebuie făcută după fiecare utilizare. Analizăm într-o primă fază utilizarea aparatelor de forță, dar nu și antrenamentele colective”, a precizat ministrul sportului.
Stroe a explicat de ce antrenamentele colective nu vor fi încă posibile: ”Numărul de participanți este limitat la trei. De rgulă sunt 20 – 30 de persoane care fac aerobic, riscul epidemiologic este foarte mare”.
Ministrul sportului a mai spus că normele vor fi anunțate cu o săptămână înainte de anunțul redeschiderii sălilor de fitness, pentru ca administratorii acestora să aibă suficient timp pentru pregătire.
Cum adica “7 metri patrati de persoana”? Radical din 7 e 2,64 , iar o persoana culcata are 1,6-1,9 metri. Raman circa 90 cm intre doi vecini! Asta e distanta de siguranta, mai ales intre oameni care asuda, gafaie si nu poarta masti?! Doamne fereste!
Nu sunt 7 mp ci 4mp.Calculul se face împărțind suprafața sălii la 4mp aflam numărul de persoane admis acolo.