G4Media.ro

Rusul Daniil Medvedev consideră că cel mai bun jucător de tenis din…

Sursa foto: Twitter / Novak Djokovic

Rusul Daniil Medvedev consideră că cel mai bun jucător de tenis din istorie este Novak Djokovic

Rusul Daniil Medvedev nu are nicio îndoială în privinţa faptului că Novak Djokovic este cel mai mare tenisman din istorie, iar capacitatea sârbului de a obţine victorii chiar şi în zilele sale mai puţin bune îl diferenţiază de ceilalţi jucători, relatează Agerpres.

Djokovic deţine recorduri de Mare Şlem din tenisul masculin, după ce a obţinut luna trecută la 23-lea său trofeu major, la turneul de la Roland Garros, depăşindu-l pe spaniolul Rafael Nadal (22) şi distanţându-se la trei victorii de celălalt mare rival al său, elveţianul Roger Federer (20).

„Nole” va lupta începând de luni pentru a cuceri a opta sa coroană la Wimbledon şi a-l egala astfel pe Federer. Un succes la All England Club i-ar permite totodată sârbului să egaleze recordul absolut de victorii în turneele de Grand Slam, deţinut de australianca Magaret Court (24).

„Nu ştiu cum reuşeşte. Cred că, dacă am văzut corect, Novak este aproape de 50 la sută. Cred că am văzut că a disputat 70 de turnee majore şi în 35 (34 de fapt) a fost în finală. Nu ştiu cum este posibil. Nu are zile proaste? De fapt, are unele, ca toţi ceilalţi. Însă, chiar şi în aceste zile proaste, reuşeşte să-şi învingă adversarul. De aceea, el este pentru mine cel mai mare jucător din istoria tenisului. Dar acest lucru este, desigur, discutabil”, a declarat Medvedev.

După ce s-a impus la Australian Open şi Roland Garros în acest sezon, Djokovic speră în continuare să câştige toate cele patru mari turnee de Mare Şlem pe parcursul unui an calendaristic.

Medvedev l-a învins pe Djokovic în finală la US Open, în 2021, răpindu-i astfel şansa sârbului de a realiza o astfel de performanţă în anul respectiv.

„Pentru că am putut să-l înving în timp ce lupta pentru un Grand Slam a fost poate puţin mai tensionat decât de obicei, dar am disputat un meci extraordinar. Sunt cu atât mai mândru că am putut face asta, având în vedere ce a reuşit el după aceea. Vreau să încerc să continui să joc împotriva sa în finale sau împotriva oricui altcuiva. Nu am reuşit să fac asta de ceva vreme”, a mai spus Daniil Medvedvev.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...