Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele rus Vladimir Putin a asigurat, în cadrul unui summit virtual al Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), că țara sa va „continua să reziste” la „presiuni externe” și „sancțiuni”. Putin a mulțumit țărilor din OCS care și-au exprimat „sprijinul” în timpul revoltei grupului paramilitar care a zguduit Kremlinul la sfârșitul lunii iunie, în prima sa apariție pe scena internațională după rebeliunea lui Prigojin.
Organizația de Cooperare de la Shanghai, creată în iunie 2001, reunește în prezent opt țări: Rusia, China, Kazahstan, Tadjikistan, Kârgâzstan, Uzbekistan, India și Pakistan. Belarus și Mongolia au fost invitate în calitate de observatori.
Vladimir Putin a declarat că lumea se confruntă cu un risc tot mai mare de conflict din cauza instabilității economice și financiare și a mulțumit liderilor Chinei și Indiei pentru sprijinul acordat în timpul recentei revolte Wagner din această țară.
Referitor la subiectul revoltei eșuate a grupului de mercenari Wagner, Putin a declarat:
Putin a propus, de asemenea, o reformă a structurii regionale antiteroriste a OCS și a cerut aderarea rapidă a Belarusului la grup.