G4Media.ro

Rusia expulzează doi diplomaţi americani, acuzați că ar fi fost agenţi de…

Sursa foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP

Rusia expulzează doi diplomaţi americani, acuzați că ar fi fost agenţi de „legătură” într-un presupus caz de spionaj

Rusia a anunţat joi expulzarea a doi diplomaţi americani, acuzaţi că ar fi servit drept agenţi de „legătură” pentru un fost angajat rus arestat mai devreme în acest an şi suspectat că ar fi transmis SUA informaţii despre conflictul în Ucraina, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit Ministerului rus de Externe, cei doi diplomaţi declaraţi „persona non grata” sunt secretarul I şi secretarul II ai ambasadei americane la Moscova, Jeffrey Silin şi David Bernstein.

MAE rus a precizat într-un comunicat că a convocat-o pe ambasadoarea americană Lynne Tracy şi i-a pus în vedere că cei doi trebuie să părăsească Rusia în termen de şapte zile.

„Persoanele menţionate au desfăşurat o activitate ilegală, menţinând contactul cu cetăţeanul rus R. Şonov, acuzat de ‘cooperare confidenţială’ cu un stat străin”, a precizat ministerul.

Robert Şonov, cetăţean rus, a fost angajat al Consulatului General al SUA în oraşul Vladivostok, în estul Rusiei, timp de peste 25 de ani, până când Rusia a ordonat, în 2021, concedierea personalului local al misiunii americane.

SUA au acuzat în august Moscova că a încercat să intimideze şi să hărţuiască angajaţi ai Statelor Unite, după ce presa de stat rusă raportase că Şonov a fost acuzat de serviciile de securitate de colectarea de informaţii despre războiul din Ucraina şi alte teme pentru Washington.

Agenţia rusă de stat TASS a citat serviciul de securitate FSB spunând că Şonov a transmis informaţii personalului ambasadei SUA la Moscova despre modul în care campania de recrutare din Rusia are un impact asupra nemulţumirii politice înainte de alegerile prezidenţiale din 2024 din Rusia.

FSB a declarat că intenţionează să interogheze angajaţii ambasadei SUA care au fost în contact cu Şonov, care a fost arestat în luna mai.

Ministerul de Externe rus a declarat joi că Şonov a fost plătit pentru a îndeplini sarcini menite să dăuneze securităţii naţionale a Rusiei şi că orice amestec al ambasadei SUA în afacerile sale interne va fi suprimat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...