Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rusia a lansat cel de-al optulea atac aerian din septembrie asupra Kievului, noaptea trecută, iar unităţile de apărare aeriană au distrus aproape 20 de drone care se îndreptau spre capitala Ucrainei, a anunţat, luni, armata ucraineană, potrivit Reuters, citată de News.ro.
„Dronele de atac ruseşti se îndreptau spre Kiev din direcţii diferite şi în grupuri diferite”, a precizat Serhiy Popko, şeful administraţiei militare din Kiev, pe Telegram. „Potrivit informaţiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime sau pagube la Kiev”.
Amploarea atacului, care a ţinut Kievul sub alertă de raid aerian timp de aproximativ 3,5 ore, va fi cunoscută abia mai târziu luni, a adăugat el pe aplicaţia de mesagerie.
Martorii Reuters au raportat o serie de explozii puternice.
Deocamdată nu există vreun comentariu din partea Moscovei. Rusia afirmă că atacurile sale aeriene vizează doar infrastructura ucraineană care este esenţială pentru eforturile de război.